Înalta Curte deschide o breșă importantă în litigiile de achiziții publice: contestația în anulare devine armă suplimentară împotriva deciziilor curților de apel în dosarele CNSC
Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie cu impact major asupra modului în care se pot ataca în instanță hotărârile din achizițiile publice. Prin Decizia nr. 390 din 27 octombrie 2025, publicată în Monitorul Oficial pe 2 decembrie, instanța supremă a stabilit că hotărârile curților de apel prin care se soluționează plângerile împotriva deciziilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) pot fi atacate cu contestație în anulare specială.
Cu alte cuvinte, firmele și autoritățile publice implicate în proceduri de achiziție au de acum înainte, pe lângă plângerea prevăzută de Legea 101/2016, acces și la această cale extraordinară de atac, în situațiile strict prevăzute de Codul de procedură civilă, atunci când intervin erori procedurale grave sau omisiuni ale instanței.
Decizia vine pe fondul unor mize economice masive: piața achizițiilor publice din România înseamnă anual zeci de miliarde de lei, iar modul în care se desfășoară și se contestă licitațiile influențează accesul la bani publici, concurența reală între operatori și, în final, calitatea serviciilor și lucrărilor plătite din bugetul statului.
Cazul concret: licitație pentru hârtie de ziar, dispută între firme și Rezervele de Stat
Sesizarea către Înalta Curte a pornit de la un litigiu aparent banal, dar extrem de tehnic, în materie de achiziții. Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale a inițiat o licitație deschisă pentru un acord-cadru de furnizare de hârtie de ziar tip offset. O firmă participantă, nemulțumită de rezultatul procedurii, a contestat atribuirea la CNSC
Consiliul a respins contestația și a menținut oferta declarată câștigătoare. Compania a mers mai departe la Curtea de Apel București, în baza Legii 101/2016, formulând plângere împotriva deciziei CNSC. Curtea a respins plângerea printr-o decizie definitivă.
Abia în acest punct a apărut chestiunea juridică de principiu: societatea a formulat contestație în anulare împotriva deciziei Curții de Apel, invocând erori materiale și omisiunea instanței de a analiza anumite motive. Instanța de apel s-a lovit însă de o întrebare esențială: este sau nu admisibilă contestația în anulare specială împotriva unei hotărâri pronunțate pe plângerea din Legea 101/2016?
Practică neunitară și confuzie juridică
Curțile de apel din țară nu judecau unitar astfel de situații. Unele instanțe considerau că această contestație este inadmisibilă, argumentând că plângerea împotriva deciziilor CNSC ar fi o cale sui generis, diferită de apel sau recurs, iar Codul de procedură civilă vorbește la art. 503 despre hotărâri date în recurs sau apel.
Alte instanțe, dimpotrivă, considerau că plângerea are natura unei căi de atac devolutive, de reformare, iar Legea 101/2016 prevede expres că se completează cu normele Codului de procedură civilă, în măsura în care nu există dispoziții contrare. În lipsa unei interdicții exprese, contestația în anulare era considerată admisibilă.
Curtea de Apel București, confruntată cu acest conflict de interpretare, a sesizat Înalta Curte pentru dezlegarea chestiunii de drept.
De ce este importantă interpretarea dată de ICCJ
Înalta Curte a pornit de la un aspect-cheie: natura juridică a plângerii reglementate de Legea 101/2016.
Judecătorii au reținut că plângerea împotriva deciziilor CNSC nu este un proces separat, ci o veritabilă cale de atac, o continuare a contestației formulate în fața Consiliului. Ea are toate trăsăturile unei căi de atac ordinare: se formulează într-un termen scurt, se judecă de un complet de trei judecători de la curtea de apel, este devolutivă (permite reanalizarea legalității și temeiniciei deciziei CNSC), iar instanța poate menține, modifica sau anula soluția Consiliului.
În plus, hotărârea curții de apel pronunțată asupra plângerii este definitivă, ceea ce o apropie structural de hotărârile de apel sau recurs la care se referă Codul de procedură civilă în materia contestației în anulare.
Un alt element important este art. 68 din Legea 101/2016, care stabilește explicit că dispozițiile acestei legi se completează cu Codul de procedură civilă, Codul civil și Legea contenciosului administrativ, „în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare”. Or, Legea 101/2016 nu conține nicio normă care să interzică folosirea contestației în anulare.
Extinderea sferei contestației în anulare după 2018
Înalta Curte a ținut cont și de modificările aduse Codului de procedură civilă prin Legea 310/2018. După această reformă, contestația în anulare specială nu mai este limitată strict la hotărârile de recurs, ci se aplică „în mod corespunzător” și hotărârilor instanțelor de apel care nu mai pot fi atacate cu recurs, inclusiv pentru situația în care instanța omite să cerceteze unul dintre motivele de apel.
Legiuitorul a lărgit astfel sfera hotărârilor susceptibile de contestație în anulare specială, lăsând în afara ei doar hotărârile definitive pronunțate în primă instanță. Or, decizia curții de apel asupra plângerii împotriva unei decizii CNSC nu este o hotărâre de primă instanță, ci una dată într-o cale de atac.
În aceste condiții, Înalta Curte a conchis că nu există niciun motiv pentru a exclude hotărârile în materia achizițiilor publice de la regimul general al contestației în anulare specială.
Impact economic și politic: un control mai strict asupra modului în care se cheltuie banii publici
Decizia ICCJ nu reprezintă doar o clarificare tehnică de procedură. Ea are un impact direct asupra felului în care se pot controla, juridic, procedurile de achiziții publice – de la contracte de infrastructură sau sănătate, până la servicii și bunuri strategice.
Operatorii economici corecți câștigă un instrument în plus pentru a sancționa erori grave ale instanțelor, în condițiile în care un dosar de achiziții poate însemna contracte de milioane sau sute de milioane de lei. În același timp, autoritățile contractante au și ele, în situații justificate, o cale suplimentară de a corecta eventualele greșeli procesuale ale curților de apel.
Pe plan social și politic, decizia poate fi citită și ca un semnal: instanța supremă întărește mecanismele de control și corecție într-un domeniu în care suspiciunile de aranjamente, carteluri sau licitații „cu dedicație” sunt frecvente. Un sistem de remedii judiciare mai robust, chiar dacă tehnic și limitat la cazuri speciale, transmite ideea că deciziile din achizițiile publice nu sunt intangibile doar pentru că au fost validate o dată de o curte de apel.
În același timp, decizia nu deschide poarta haosului procesual. Contestația în anulare rămâne o cale extraordinară de atac, cu motive strict și limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă. Nu se transformă într-un „apel bis”, ci într-o supapă de corecție pentru vicii procedurale grave: instanță nelegal constituită, omisiunea de a analiza un motiv esențial, erori materiale evidente sau lipsa de soluționare a unuia dintre recursuri/plângeri.
Decizie obligatorie pentru toate instanțele
Potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de Înalta Curte prin hotărâre prealabilă este obligatorie pentru toate instanțele din România.
De acum înainte, curțile de apel nu vor mai putea respinge formal contestațiile în anulare speciale formulate împotriva hotărârilor pronunțate pe plângerile din Legea 101/2016, invocând lipsa unei astfel de căi de atac. Vor fi obligate să le analizeze în limitele stricte trasate de Codul de procedură civilă.
Comentează