Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DOCUMENT OFICIAL Elevii din anii terminali MERG la școală chiar și în scenariul roșu: Decizia luată de CNSU

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 5 martie 2021, Hotărârea numărul 15.

Pe lângă actualizarea listei statelor și zonelor considerate ca fiind cu risc crescut epidemiologic, CNSU a decis ca este permisă continuarea studiilor cu prezență fizică la școală pentru elevii din anii terminali, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului sănătății, dar doar în zonele unde incidența cumulată la 14 zile nu depășește 6 la mia de locuitori.

DOCUMENTUL poate fi consultat AICI

COMITETUL NAŢIONAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ

HOTĂRÂRE nr. 15 din 05.03.2021

privind aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, precum și pentru stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în unitățile de învățământ, în contextul pandemiei de COVID-19 Având în vedere propunerile Institutului Național de Sănătate Publică referitoare la țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, ținând cont de propunerea Ministerului Educației și Cercetării în sensul creării cadrului legal care să permită elevilor din clasele terminale participarea la școală cu prezența fizică, inclusiv în Scenariul roșu, luând în considerare persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate, atât prin circulația virusului pe teritoriul național cât și prin importarea acestuia odată cu revenirea în țară a persoanelor posibil infectate aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 38 și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 cu modificările și completările ulterioare, ale art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta

Citește și: Denise Rifai atrage atenția lui Klaus Iohannis și Guvernului Cîțu: ‘Precedentul ce s-ar crea e cu mult mai periculos chiar și decât bătaia încasată de români pe 10 august’

HOTĂRÂRE:

Art.1 - Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă la prezenta hotărâre.

Art.2 - Anexa la Hotărârea nr. 9 din 11.02.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, modificată prin Hotărârea nr. 11 din 19.02.2021, se modifică și se înlocuiește cu lista prevăzută în anexa la prezenta hotărâre.

Citește și: Nicușor Dan dezvăluie care este starea relației cu PNL și USR PLUS: ‘În măsura în care îmi vor solicita întâlniri unu la unu vorbesc, pentru că întâlniri periodice avem la două săptămâni cu toți primarii’

Art.3 - Se abilitează Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 3235/93/04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARSCoV-2, în sensul participării fizice la cursuri, a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, indiferent de scenariul în care se află localitatea, dar fără a depăși rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile de 6/1.000 de locuitori.

Art.4 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Citește și: Elena Udrea: ‘Sunt un om liber, am un copil, vreau să îl cresc în libertate. Oamenii care nu cred în Dumnezeu de ce s-ar speria de blesteme?’

Hotărârea CNSU numărul 15 și Anexa cu statele și zonele de risc epidemiologic poate fi citită AICI .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.