Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile din 2009 i-a trimis o scrisoare ministrului Tudorel Toader, în care şefa DNA este denunţată pentru că şi-ar fi încălcat jurământul prin refuzul de a se prezenta la audieri.
Membrii comisiei îi cer ministrului să ia măsurile care se impun în urma acestei abateri disciplinare.
Vezi AICI scrisoarea trimisă ministrului! (.pdf)
După un istoric al situaţiei şi o explicare a deciziei CCR, pe patru pagini, membrii comisiei îi cer ministrului să ia măsuri.
"Considerăm că, prin refuzul de a se prezenta în faţa Comisiei parlamentare de anchetă, comisie desemnată de Parlamentul României în cadrul funcţiei sale de control, doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a încălcat dispoziţiile Deciziei CCR nr. 611/2017, săvârşind abatere disciplinară, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 99 litera ş). Pe cale de consecinţă, vă solicităm să dispuneţi măsurile pe care le consideraţi necesare în această situaţie", precizează membrii comisiei în scrisoare.