În rechizitoriul întocmit de DIICOT, procurorii au notat că fostul şef DGIPI, Gelu Oltean şi iubita sa, Vanessa Youness, au încercat să îşi autorizeze clinica în care se consuma ayahuasca. Deşi autorizarea a fost refuzată, afacerea a mers în continuare.
RECHIZITORIUL dosarului poate fi citit AICI
Gelu Oltean şi iubita sa, Vanessa Youness, au încercat să îşi autorizeze clinica la Ministerul Sănătăţii. Reprezentanţii ministerului le-au atras atenţia celor doi că substanţele folosite în cadrul ritualurilor sunt interzise.
„Ministerul Sănătăţii a comunicat printre altele: ”totodată dorim să subliniem faptul că dimetiltriptamina – DMT, prezentă în produsul traditional ayahuasca, se regăseşte pe tabelul 1 al anexei la Legea 339/2005”, privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor cu substanţe psihotrope şi stupefiante interzise, lipsite de interes recunoscut în medicină”, scriu procurorii.
Citește și: Ludovic Orban a transmis! Liderii partidelor parlamentare sunt invitați la consultări
Procurorii notează, de asemenea, că Gelu Oltean şi Vanessa Youness au continuat afacerea şi după refuzul autorităţilor de autorizare.
„(...) cunoşteau faptul că demersurile efectuate pentru autorizarea clinicii şi opiniile juridice pe care le invocau ca protecţie juridică nu le confereau dreptul de a organiza ceremonii spirituale în care să ofere spre consum cu orice titlu ayahuasca”, se mai arată în rechizitoriu.
Citește și: Rareș Bogdan atacă dur: Acest fapt arată cât de bolnavă este România!
Mai mult, fostul şef serviciului secret al MAI nu ar fi ţinut cont nici de faptul că ayahuasca ar fi fost periculoasă pentru cei care o consumau.
„Inculpatul O.G.M. (Gelu Oltean, n.r.), împreună cu inculpata Y.A.V. (Vanessa Youness, n.r.) a coordonat activităţile de analiză toxicologică a ceaiului de ayahuasca şi după ce a constatat că este depăşită cantitatea de metale grele din acest produs, a continuat să-l administreze participanţilor la ceremonii deşi amîndoi cunoşteau că acest produs este dăunător sănătăţii.”
Citește și: Traian Băsescu explodează: Va arunca în aer!
Procurorii spun că în anul 2019 au avut loc 20 de ceremonii la clinica din Dâmboviţa.
Gelu Oltean, Vanessa Youness dar şi Thomas Lishman au fost trimişi în judecată de DIICOT.
Citește și: Iohannis, despre poluarea din București: ‘Nu vreau să mă implic’ .
Comentează