Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Document scurs în presă: Ministerul de Interne din Germania recomandă geolocalizare prin smartphone, după modelul sud-coreean

Twitter
coronavirus

Guvernul german a propus utilizarea big data şi a geolocalizării pentru izolarea persoanelor infectate cu coronavirus, pentru ţinerea sub control a epidemiei odată ce măsurile de distanţare sociale în vigoare acum îi vor fi încetinit răspândirea, transmite Reuters, citând presa germană de vineri.

Un document de strategie al Ministerului de Interne recomandă să fie urmat exemplul Coreei de Sud în ce priveşte testarea intensivă pentru COVID-19 şi folosirea datelor de localizare prin smartphone pentru urmărirea celor care au venit în contact cu persoane contaminate.

Aceste măsuri ar fi critice pentru prevenirea reizbucnirii unor focare după ce măsurile restrictive actuale îşi vor fi dovedit eficienţa în încetinirea răspândirii coronavirusului, după cum scriu publicaţiile Der Spiegel şi Sueddeutsche Zeitung.

Guverne din Europa se îndreaptă spre tehnologie pentru a urmări evoluţia epidemiei, o abordare care încearcă să înveţe din exemplul Asiei, dar care pune sub semnul întrebării reglementările europene privind respectarea vieţii private, o chestiune cu atât mai sensibilă în Germania.

Studiul german, intitulat 'Cum aducem sub control COVID-19', a analizat un scenariu în care testarea va fi accelerată în săptămânile următoare, prin staţii mobile de testare şi izolarea strictă a celor infectaţi.

'Pentru a face testarea mai rapidă şi mai eficientă, folosirea big data şi a geolocalizării sunt inevitabile pe terme lung', citează Der Spiegel.

Dacă acest model va fi urmat, oamenii de ştiinţă au calculat că în jur de 1 milion de germani vor fi infectaţi, dar numai 12.000 vor muri. Această procedură strictă ar trebui menţinută timp de două luni, notează aceeaşi publicaţie.

Totuşi, de vreme ce doar un mic procent din populaţie ar fi imunizat împotriva coronavirusului în acest interval, 'un nivel continuu foarte ridicat de vigilenţă va trebui să fie menţinut'.

Scenariul pesimist ia în calcul ce s-ar întâmpla dacă autorităţile iau puţine măsuri: circa 70% din populaţie s-ar infecta în scurt timp, peste 80% dintre pacienţii care ar avea nevoie de terapie intensivă ar trebui să fie refuzaţi de spitale, iar numărul deceselor ar depăşi 1 milion.

Joi, Germania a confirmat un număr total de 42.288 de cazuri de contaminare şi 253 de decese.

Vezi si: SURPRIZĂ Ordonanța pentru păsuirea plății ratelor are prevederi nespuse de Guvern: Cine NU poate beneficia de prevederi (VIDEO) .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.