Humphrey DeForest Bogart a fost unul dintre cei mai apreciaţi actori ai cinematografiei mondiale. Talentul nativ pentru cea de-a şaptea artă l-a dedicat publicului mondial prin cele peste 80 de filme care i-au încununat cariera.
''Şi-a dobândit stofa prin integritatea şi devotamentul pentru ceea ce credea că este corect. Credea în abordarea directă, simplă, onestă, ceea ce a iritat pe unii şi i-a făcut pe alţii să îl îndrăgească'', potrivit prietenului său Nathaniel Benchley în paginile lucrării biografice ''Humphrey Bogart'', conform http://humphreybogart.com.
S-a născut la 25 decembrie 1899, la New York, mama sa, Maud Humphrey Bogart, fiind o cunoscută desenatoare, iar tatăl său, Belmont DeForest Bogart, un chirurg înstărit.
A studiat la Trinity School din New York City şi a fost trimis la Philips Academy din Massachusetts, pentru pregătirea studiilor medicale pe care urma să le desăvârşească la Universitatea Yale. A fost exmatriculat de la Philips Academy şi s-a alăturat US Naval Reserve, indică www.imdb.com.
Humphrey Bogart s-a ocupat, în 1920-1922, de administrarea unei firme de divertisment, deţinută de un prieten de familie, William A. Brady. A îndeplinit o serie de sarcini în studioul de film, din New York, al companiei, pentru ca ulterior să înceapă să joace în diferite reprezentaţii.
A obţinut un contract cu studiourile Fox, debutul său fiind în fapt o interpretare scurtă în ''Broadway's Like That'' (1930), în care a jucat alături de Ruth Etting şi Joan Blondell.
Au urmat roluri mărunte şi reprezentaţii diverse, pentru ca rolul cu adevărat important pentru începerea carierei pe marele ecran să fie cel din ''The Petrified Forest'' (1936), produs de studiourile Warner Bros. Filmul a fost bine primit de critici şi de public, fiind apreciat drept un succes, ceea ce a determinat semnarea unui contract pe termen lung al actorului cu Warner Bros.
Rolul de gangster i s-a potrivit mănuşă în majoritatea celor 28 de filme în care a jucat în perioada 1936-1940, interpretând şi în două pelicule western şi chiar într-un horror.
Anul care i-a marcat cariera a fost 1941, cu roluri în peliculele considerate clasice precum ''High Sierra'' (1941) sau în interpretarea magistrală a lui Sam Spade într-unul dintre filmele cele mai apreciate ale industriei cinematografice - ''The Maltese Falcon'' (1941).
Au urmat succesele vremii pentru marele ecran, precum ''Casablanca'' (1942), pelicula obţinând trei premii Oscar şi alte cinci nominalizări, ''The Big Sleep'' (1946) şi ''Key Largo'' (1948).
Studiile inconsistente nu au constituit un obstacol pentru ca Humphrey Bogart să fie un actor cultivat, preferând în cercul său de prieteni scriitori şi intelectuali.
A înfiinţat propria companie de producţie, în 1948, prin intermediul căreia a produs pelicula ''The Treasure of the Sierra Madre''.
Pentru interpretarea Charlie Allnutt din producţia ''The African Queen'' (1951) a obţinut Oscarul pentru cel mai bun actor, fiind nominalizat de încă două ori pentru prestigioasa statuetă pentru rolurile din peliculele ''Casablanca'' (1942) şi ''The Caine Mutiny'' (1954). În această din urmă peliculă a interpretat magistral chiar dacă era deja grav blonav. A murit în somn, în locuinţa sa din Hollywood, la 14 ianuarie 1957, după mai multe operaţii într-o luptă istovitoare cu o formă de cancer la gât.
Anii petrecuţi în slujba cinematografiei au fost încununaţi şi de cele 7 distincţii obţinute şi de alte 5 nominalizări la premiile de specialitate, conform www.imdb.com.
Documentar despre Humphrey Bogart - 120 de ani de la nașterea marelui actor
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

25
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
25

16
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
16

1.648
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.648

17
Muzeul Luvru rămâne cel mai vizitat muzeu din lume, concurenţa venind din Orientul Mijlociu şi Asia în 2025
17

21
Comedia de epocă 'La Venus Electrique' va deschide Festivalul de Film de la Cannes
21

31
Volodimir Zelenski și poporul ucrainean, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2026
31

9
Cei mai buni ciocolatieri belgieni își prezintă creațiile într-o expoziție de artă comestibilă cu tematică de Paşte
9

77
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
77

79
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
79

8
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
8

16
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
16

17
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
17

10
Patruzeci de preoţi participă la Pelerinajul de Florii în Iaşi
10
















Comentează