Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Documentarele româneşti 'Tatăl nostru' şi 'Acasă' au fost premiate la Festivalul de Film de la Sarajevo

Phoenix
cinema

Documentarele româneşti ''Tatăl nostru'' şi ''Acasă'' au fost premiate la Festivalul de Film de la Sarajevo desfăşurat în perioada 14 - 21 august, conform site-ului evenimentului, potrivit Agerpres.

''Acasă'' (My home), o coproducţie România-Germania-Finlanda, regizată de Radu Ciorniciuc, a fost recompensată cu Premiul pentru Drepturile Omului, fiind cel mai bun film care tratează subiectul drepturilor omului din programul competiţional la categoria Film Documentar. Premiul, de 3.000 de euro, este sponsorizat de Regatul Ţărilor de Jos.

La aceeaşi categorie, documentarul ''Tatăl nostru'' (Holy Father), regizat de Andrei Dăscălescu, a primit Premiul Special al Juriului, în valoare de 2.500 de euro.

Juriul categoriei Film Documentar, format din Lejla Dedić (Bosnia-Herzegovina), Goran Dević (Croatia) şi Tue Steen Müller (Danemarca), a acordat premiul Inima Sarajevo pentru cel mai bun documentar filmului ''Merry Christmas, Yiwu'' (coproducţie Suedia, Serbia Germania, Franţa, Belgia, Qatar), în regia sârbului Mladen Kovačević. Valoarea acestui premiu sponsorizat de Guvernul Elveţiei este de 3.000 de euro.

Citește și: Lovitură pentru Liviu Dragnea! Va rămâne în spatele gratiilor

În ceea ce priveşte competiţia oficială pentru lungmetraj, premiul Inima Sarajevo pentru cel mai bun film a revenit coproducţiei Exile (Germania-Belgia-Kosovo), în regia lui Visat Morina. Valoarea premiului este de 16.000 de euro. Filmul cineastului kosovar a fost selectat dintre opt filme.

Prezentăm în continuare restul premiilor competiţiei oficiale, acordate de juriul prezidat de regizorul francez Michel Hazanavicius şi format din Carlo Chatrian, directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, actriţa croată Jadranka Đokić, regizorul sârb Srdan Golubović şi directoarea în cadrul Festivalului de Film din Morelia (Mexic) Andrea Stavenhagen:

Inima Sarajevo pentru cel mai bun regizor: regizorul azer Ru Hasanov (The Island within, coproducţie Azerbaidjan-Franţa); valoarea premiului - 10.000 de euro.

Inima Sarajevo pentru cea mai bună actriţă: croata Marija Škaričić (Mare, coproducţia Elveţia-Croaţia); valoarea premiului - 2.500 de euro.

Inima Sarajevo pentru cel mai bun actor: grecul Vangelis Mourikis (Digger, coproducţie Grecia-Franţa); valoarea premiului - 2.500 de euro.

Palmaresul celei de-a 26-a ediţii a Festivalului de Film de la Saraievo (SFF) a fost prezentat joi în cadrul unei ceremonii fără audienţă transmisă online, din cauza pandemiei COVID-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.