Documente IMPORTANTE semnate la Palatul Cotroceni, în prezența lui Klaus Iohannis și Emmanuel Macron / VIDEO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 24-08-2017

Actualizat: 24-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

O declaraţie de intenţie privind cooperarea româno-franceză pe subiecte europene de interes comun, o declaraţie între Airbus Helicopters şi IAR Braşov privind Contractul general existent între cele două companii şi un memorandum de înţelegere referitor la "Ground Based Air Defense Systems" pentru Forţele Armate Române dintre MBDA Franţa şi Compania Naţională ROMARM SA, filiala SC Electromecanica Ploieşti - au fost semnate, joi, la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a omologului său francez, Emmanuel Macron.

Citește și: Șocant! Un deputat PNL va intra în greva foamei. Care este cauza ce l-a adus în această stare

Primul document a fost semnat de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi ministrul francez pentru Afaceri Europene, Nathalie Loiseau. Documentul privind producerea elicopterului H215M a fost semnat de către Neculai Banea, director general al IAR SA Braşov, şi Olivier Michalon, vicepreşedinte Airbus Helicopters. Cel de-al treilea document a fost semnat de Constantin Croitoru, director general ROMARM, Vlaicu Dinu Constantinescu, director general Electromecanica Ploieşti, şi Antoine Bouvier - CEO al MBDA Franţa.

Citește și: Transformare uluitoare! Cum a ajuns să arate și cum își câștigă banii fosta soție a lui Alex Velea

La ceremonie au participat şi ministrul Economiei, Mihai Fifor, şi cel al Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu.

În aprilie, Airbus Helicopters şi IAR Braşov au semnat un acord de exclusivitate pentru producerea elicopterului H215M.

Airbus Helicopters şi IAR au semnat un acord general pentru o colaborare exclusivă în scopul producerii elicopterului multirol H215M, de categorie grea, echipat cu două motoare.

Citește și: Se vinde o cunoscută bancă din România! Sute de persoane vor fi date afară .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri