În urmă cu o săptămână, guvernul general un val de revoltă prin decizia de a exclude persoanele testate anti-COVID de la evenimentele publice și de la diverse activități. La restaurante, spectacole sau competiții sportive mai au acces doar persoanele vaccinate sau cele care pot face dovada trecerii prin boală în ultimele 180 de zile. Măsura are serioase probeme de constituționalitate, iar oficialii guvernamentali erau conștienți de acest lucru încă de la începutul lunii septembrie.
La începutul lunii septembrie, Guvernul Cîțu pregătea prelungirea stării de alertă cu 30 zile. Proiectul de Hotărâre de Guvern, inițial de Ministerul Afacerilor Interne, a fost avizat favorabil de Ministerul Justiției, însă cu o observație importantă. În documentul pe care, practic, ministrul Lucian Bode (interimar la Justiție) i-l trimite ministrului Lucian Bode (ministru de Interne) se menționează explicit că excluderea testaților de la divese activități este discriminatorie și afectează activitatea operatorilor economici. Până la urmă, decizia de excludere a testaților nu a fost luată odată cu prelungirea stării de alertă, cu după trei săptămâni, printr-o completare a hotărârii de guvern.
„Dispozițiile referitoare la accesul persoanelor exclusiv pe baza prezentării dovezii de vaccinare împotriva virusului SARS-COV-2, fără a institui posibilitatea participării și prin prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCT sau a rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid, ori a dovezii că se află în perioada cuprinsă între a 15-1 și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-COV-2 sunt de natură să creeze discriminare, prin raportare la persoanele care nu pot fi vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2, din cauza unor afecțiuni medicale, astfel că acestea nu vor putea participa la respectivele activități doar prin prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR, ori a rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid, afectând în același timp și activitatea operatorilor economici”, se arată în avizul emis de Ministerul Justiției.
Șeful DSU, Raed Arafat, spune că epidemiologii au decis ca persoanele care nu sunt vaccinate și nu au avut COVID să nu mai aibă acces la diverse activități în baza testului COVID pentru că riscă să fie infectați și să facă forme grave ale bolii, crescând presiunea pe sistemul sanitar. În schimb, cei vaccinați sau trecuți prin boală fac forme ușoare și mulți nici nu ajung la spital. Măsura a fost luată pentru localitățile unde incidența infectărilor a depășit 6 la mie.
„Nu descurajăm testarea. Problema este managementul riscului. Dacă ești vaccinat sau trecut prin boală ai imunitate față de virusul SARS-CoV2, înseamnă că chiar dacă te expui unui risc mai mare ești mai protejat. Nu ajungi în terapie intensivă, chiar nu ajungi la spital, e un simptom ca o răceală și apoi treci de el”, a spus Arafat.
Comentează