Asociaţia Promo-LEX îi cere preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, să contribuie la garantarea dreptului la educaţie în regiunea transnistreană pentru elevii şcolilor cu predare în limba română şi să abordeze această problemă în timpul vizitei pe care o va efectua săptămâna viitoare la Moscova, informează vineri Deschide.md, potrivit agerpres.
"Considerăm că această problemă poate şi trebuie să fie abordată în cadrul discuţiilor pe care preşedintele Igor Dodon le va avea în cadrul primei sale vizite oficiale din 16 ianuarie la Moscova", se spune în comunicatul remis de Promo-LEX.
Citeşte şi: Victoria lui Trump L-A RUINAT pe George Soros. Câţi bani a pierdut miliardarul
Asociaţia aminteşte că prin hotărârea CEDO din 19 octombrie 2012 a fost recunoscută încălcarea dreptului la educaţie pentru cei 170 de reclamanţi, iar responsabilă de aceste încălcări a fost declarată Federaţia Rusă. Curtea a obligat Rusia să achite 1,02 milioane de euro reclamanţilor (câte 6.000 de euro pentru fiecare din cei 170 de reclamanţi) în calitate de prejudicii morale şi 50.000 de euro în total pentru prejudicii materiale. Această hotărâre ar fi trebuit să fie executată până la 19 ianuarie 2013.
Totodată, CEDO a constatat că legislaţia locală transnistreană conţine prevederi discriminatorii şi incompatibile cu garantarea dreptului la educaţie tuturor locuitorilor din această regiune a Republicii Moldova. Aceste prevederi abuzive restrâng folosirea grafiei latine pentru funcţionarea şi predarea limbii române în acest spaţiu.
Asociaţia Promo-LEX atrage atenţia şi asupra faptului că Federaţia Rusă a ignorat demersurile în vederea executării hotărârii CEDO. În acest sens, Promo-LEX îi cere preşedintelui Dodon să "abordeze în discuţiile sale cu omologul rus problema drepturilor omului în regiunea transnistreană şi să solicite executarea hotărârii CEDO din 19 octombrie 2012, pentru a contribui la apărarea drepturilor şi intereselor constituţionale ale locuitorilor şi cetăţenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană'.
Asociaţia Promo-LEX este o organizaţie neguvernamentală din Republica Moldova, care se ocupă de apărarea drepturilor omului. Una dintre misiunile declarate ale asociaţiei este de a contribui la dezvoltarea democraţiei în Republica Moldova, inclusiv în Transnistria.
Comentează