Doi astronauţi chinezi au efectuat vineri o nouă ieşire în spaţiu pentru a finaliza asamblarea unui braţ articulat de pe staţia Tiangong aflată în construcţie, a declarat agenţia din China responsabilă de zborurile cu echipaj uman, informează AFP vineri, potrivit Agerpres.
Această a doua ieşire extravehiculară efectuată într-un interval de două luni, transmisă de televiziunea publică, face parte din ambiţiosul program spaţial al Chinei, care a reuşit deja să asolizeze sonde pe Lună şi Marte.
Trei astronauţi chinezi au decolat la jumătatea lunii iunie din deşertul Gobi (nord-vestul Chinei), iar nava lor spaţială a andocat la Tianhe (''Armonie celestă'') - modulul principal şi singurul dintre cele trei ale staţiei spaţiale care se afla deja în spaţiu, pe o orbită terestră joasă.
Această misiune spaţială cu echipaj uman (Shenzhou-12) este cea mai lungă desfăşurată vreodată de ţara asiatică - cei trei bărbaţi vor rămâne pe orbită timp de trei luni.
Vineri, astronauţii Nie Haisheng şi Liu Boming au ieşit din modulul Tianhe pentru a instala suporturi pentru picioare şi un banc de lucru pe braţul robotic al staţiei, a anunţat Agenţia chineză pentru misiuni cu echipaj uman (CMSA).
Imaginile difuzate de televiziunea publică CCTV i-au prezentat pe cei doi bărbaţi în salopete albe lucrând în afara navei de care erau ataşaţi printr-un cablu.
De asemenea, ei au fost însărcinaţi cu reglarea unei camere panoramice, conform CCTV.
Aceasta a fost a treia ieşire extravehiculară pentru astronauţii chinezi. Prima, realizată în 2008, a făcut din China a treia ţară care a avut un reprezentant care a efectuat o ieşire în spaţiu, după URSS şi Statele Unite. A doua ieşire a avut loc la începutul lunii iulie 2021, pe staţia spaţială aflată în construcţie.
Shenzhou-12 este prima misiune chineză cu echipaj uman din ultimii aproape cinci ani şi reprezintă o chestiune de prestigiu pentru Partidul Comunist Chinez (PCC) care îşi celebrează centenarul în acest an.
Numită în engleză CSS (de la ''Chinese Space Station'' - Staţia Spaţială Chineză) şi în chineză Tiangong (''Palatul Ceresc''), staţia va avea, după finalizare, dimensiuni similare cu fosta staţie sovietică Mir (1986-2001). Durata sa de viaţă va fi de cel puţin 10 ani.
Doi astronauţi chinezi au efectuat o nouă ieşire în spaţiu de pe staţia Tiangong
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

6
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
6

24
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
24

22
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
22

31
Poliţia din Italia a arestat un băiat de 17 ani, bănuit că ar plănui un masacru la o şcoală
31

4.500
Blocaj istoric la Washington - Donald Trump încearcă se deblocheze situația printr-un ordin executiv
4.500

3.175
Opțiunile UE dacă Viktor Orban câștigă din nou: Între renunțarea la unanimitate și excluderea Ungariei din UE
3.175

9.749
Trump face amenințări fără precedent împotriva Iranului: „Îi aruncăm în aer! Aceasta va fi o răzbunare pentru mulți dintre soldații noștri”
9.749

101
Drone ucrainene căzute pe teritoriul Finlandei - Kievul prezintă scuze
101

7.383
Decizia care îl va înfuria pe Trump: O țară europeană își închide spațiul aerian pentru avioanele SUA implicate în războiul din Iran
7.383

63
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
63

126
Iranul discută deja de retragerea ţării din Tratatul de neproliferare a armelor nucleare
126

43
Acordul Serbiei cu Rusia privind gazele a fost prelungit cu trei luni
43

3.771
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
3.771
















Comentează