Doi bărbaţi, reţinuţi pentru proxenetism

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 24-10-2022

Actualizat: 24-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: thetimes.co.uk

"În fapt, din probatoriul administrat a reieşit că, în perioada iulie - octombrie, doi bărbaţi, de 32 şi 33 de ani, ambii din judeţul Călăraşi, folosind metoda 'Loverboy', ar fi săvârşit acte de proxenetism în şase judeţe din ţară, respectiv Sălaj, Cluj, Hunedoara, Braşov, Arad şi Constanţa, constând în aceea că au înlesnit, în mod repetat, activitatea de prostituţie a două persoane de sex feminin şi au beneficiat de sumele de bani obţinute de cele două femei", se arată, luni, într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au efectuat, duminică, o percheziţie auto şi patru controale corporale, în Arad, în urma cărora au descoperit şi ridicat patru telefoane mobile şi 2.200 de lei.

"Faţă de cele două persoane bănuite de comiterea faptelor, poliţiştii au dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentaţi procurorului de caz cu propunere de luare a unei măsuri preventive", se mai arată în comunicatul menţionat.

Suportul de specialitate a fost asigurat, în acest caz, de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri