Doi bihoreni s-au ales cu dosare penale după ce ar fi omorât mai mulți câini

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 12-01-2021

Actualizat: 12-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: facebook

Doi bărbați dintr-o comună din județul Bihor au fost reținuți de polițiști deoarece sunt bănuiți că au omorât câțiva câini. Anchetatorii au deschis un dosar penal care vizează infracțiunea de ucidere a câinilor fără drept, potrivit Mediafax.

Citește și: Cazul Robert Roșu 2: un alt avocat este trimis de DNA în judecată

Potrivit IPJ Bihor, trei câini au fost omorâți sâmbătă într-un bazin subteran din beton situat la ieșirea din localitatea bihoreană Berechiu. Luni, polițiștii Secţiei nr.9 de Poliţie Rurală Cefa au identificat un bărbat de 69 de ani și un tânăr de 20 de ani. Ambii sunt din comuna Sânnicolau Român și sunt bănuiți de comiterea faptelor.

Polițiștii i-au reținut pe cei doi bărbați, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Dosarul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, care face cercetări sub aspectul comiterii a trei infracțiuni de „ucidere a câinilor fără drept”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri