Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi câini dresaţi de poliţia britanică, trimişi în Thailanda pentru a ajuta la combaterea traficului cu pangolini

twitter.com
Pangolin

Doi câini din rasa Labrador, dresaţi de poliţia britanică, vor fi trimişi în Thailanda cu o cursă aeriană pentru a ajuta la combaterea traficului cu pangolini, specie în pericol critic de dispariţie, a precizat marţi Societatea Zoologică din Londra (ZSL), potrivit Reuters.

Pangolinii, creaturi nocturne faimoase pentru armura din solzi, sunt cele mai traficate mamifere din lume, potrivit organizaţiei World Wildlife Fund, iar toate cele opt specii se află pe lista roşie a speciilor vulnerabile şi sunt în pericol de dispariţie, a precizat ZSL.

Cei doi câini, Buster şi Bess, care au participat deja la un program de dresaj cu durata de opt săptămâni la Poliţia Metropolitană din Londra, vor fi trimişi în Thailanda pentru a-şi completa pregătirea, iar apoi îşi vor folosi abilităţile de adulmecare pentru a detecta pangolini traficaţi în aeroporturi, porturi sau transportaţi pe cale rutieră, potrivit Agerpres.

''Nu toţi eroii poartă pelerine: unii au patru picioare şi nasuri foarte sensibile'', a spus Georgina Gerard, specialist în pangolini la ZSL.

''Serviciile de informaţii ne-au spus pangolini vii sunt traficaţi pe tot teritoriul Thailandei - în special pe cale rutieră. Unele vehicule au spaţii secrete, special construite pentru transportul speciilor în pericol de dispariţie''.

Deşi există o interdicţie globală în ceea ce priveşte comerţul cu pangolini din 2017, acest mamifer este victima unor niveluri ridicate de braconaj şi a comerţului ilegal cu carnea, solzii şi alte părţi al corpului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.