Doi jucători din Premier League, ambii adolescenți, ar fi fost arestați în legătură cu o acuzație de viol, conform presei britanice. Aceștia au fost eliberați pe cauțiune de către poliție în așteptarea unor investigații suplimentare. Numele clubului și al jucătorilor nu a fost momentan făcut public, potrivit mediafax.ro
Doi fotbaliști din Premier League de la aceeași echipă ar fi fost arestați în legătură cu o acuzație de viol, relatează miercuri publicația britanică Mirror.
Unul dintre jucători ar fi fost arestat sub suspiciunea de agresiune și complicitate la viol. The Sun relatează că tânărul de 19 ani și-a petrecut noaptea în spatele gratiilor după ce a fost arestat oficial și a fost interogat de detectivi.
Presa britanică susține că ulterior, coechipierul său, care are aceeași vârstă, a fost arestat a doua zi și interogat sub suspiciunea de viol, care ar fi avut loc vineri seara. Poliția a confirmat că jucătorii au fost eliberați pe cauțiune în așteptarea unor anchete suplimentare, potrivit rapoartelor.
Un purtător de cuvânt al poliției a declarat pentru The Sun: „Ofițerii au arestat doi bărbați în urma unui raport de viol. Un bărbat în vârstă de 19 ani a fost arestat sub suspiciunea de agresiune și complicitate la un viol. Un al doilea bărbat de 19 ani a fost arestat sub suspiciunea de viol. Ambii bărbați au fost între timp eliberați pe cauțiunea poliției."
Persoane din interiorul clubului la care joacă cei doi jucători, nenominalizați încă de investigatori, susțin că au început deja discuțiile cu privire la „următorii pași". Nu se știe dacă aceștia au fost suspendați până la rezultatul anchetei poliției.
Un purtător de cuvânt al clubului, de asemenea nenominalizat, a declarat pentru The Sun: „Deoarece problema este acum în mâinile poliției, clubul de fotbal nu va face alte comentarii în acest moment".
Comentează