Doi frați români omorați de COVID-19

Autor: Corespondent Diaspora

Publicat: 22-04-2020

Actualizat: 22-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Doi frați din localitatea românească Igești, regiunea Cernăuți, au murit la o zi distanță, fiind suspectați de COVID-19.
Primarul comunei Ciudei din care face parte localitatea Igești, Anatolie Pițul, a anunțat că „nourul necazului și scârbei s-a oprit deasupra satului nostru Igești. Astăzi la orele 7.00, în sala de reanimare, unde se afla sub aparate mai mult de 10 zile, a decedat tânărul de 24 de ani Ioan Frunza, fratele lui Andrei Frunza ce a decedat pe data de 20.04.2020. Tuturor oamenilor de buna credință – rugați-vă bunului Dumnezeu pentru familia distrusă de această boală”.
Fratele lui Ioan, Andrei Frunza, neavând nici 20 de ani, a murit în doua zi de Paști. „Când numai florile înfloresc, această floare, s-a ofilit pe totdeauna”, scrie primarul comunei Ciudei Anatolie Pițul.
Potrivit informațiilor oficiale, tinerii români au murit la Spitalului raional central Sotorojineț, fiind suspectați de COVDI-19. Rezultatele testelor de laborator vor fi cunoscute în curând. În același spital, potrivit presei de limba ucraineană, sunt internați și alți membri ai familii Frunza.

Scrie agentia de presa bucpress.eu

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri