Doi irakieni au fost descoperiţi în portbagajul unei maşini, la frontieră

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 27-09-2024

Actualizat: 27-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Info Migrants

Doi bărbaţi irakieni au fost descoperiţi de poliţiştii de frontieră arădeni, vineri, în portbagajul unei maşini conduse de un român, care ar fi vrut astfel să-i scoată ilegal din ţară, potrivit Agerpres.

Maşina este înmatriculată în ţara noastră şi a fost verificată la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, iar şoferul român, în vârstă de 42 de ani, a declarat că merge în Ungaria.

"În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, în portbagajul autoturismului, ascunşi în spatele unor bagaje, doi cetăţeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din Irak, intraţi legal în România", a informat Poliţia de Frontieră Arad.

Irakienii ar fi vrut să ajungă în vestul Europei, însă acum sunt cercetaţi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Şoferul este cercetat pentru trafic de migranţi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri