Doi minori de 13 şi 14 ani şi un tânăr de 29 de ani au fost prinşi de jandarmi în timp ce cărau o combină frigorifică pe care o furaseră dintr-un fost restaurant din Pucioasa, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dâmboviţa, remis marţi Agerpres.
"Trei tineri, care au sustras mai multe bunuri dintr-un fost restaurant de pe raza oraşului Pucioasa, au fost prinşi de jandarmi. Luni, 23 aprilie, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza oraşului Pucioasa, a observat, pe strada Debarcader din apropierea staţiei de apă, trei persoane care veneau dinspre un fost restaurant şi transportau pe braţe o combină frigorifică acoperită cu un sac din rafie", se precizează în comunicat.
Conform comunicatului, jandarmii au intervenit, i-au oprit pe cei trei şi i-au legitimat, iar în urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că tinerii, de 13, 14 şi 29 de ani, au pătruns în incinta fostului local public, de unde au sustras două combine frigorifice.
Cei trei intenţionau să transporte bunurile la un centru de colectare a materialelor feroase, în vederea valorificării acestuia, se mai arată în comunicat.
Jandarmii le-au întocmit celor în cauză actele de sesizare pentru furt, acestea fiind înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.































Comentează