Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi ostatici americani din cei 17 răpiți în octombrie au fost eliberați

Operation World
Haiti

Doi ostatici dintr-un grup de 17 misionari nord-americani şi rude ale acestora răpiţi în apropierea capitalei haitiene Port-au-Prince, au fost eliberaţi, a anunţat duminică biserica americană de care aparţin, notează AFP.

"Pot fi furnizate doar informaţii limitate, dar putem indica faptul că cei doi ostatici care au fost eliberaţi sunt sănătoşi, un moralul ridicat şi li se acordă îngrijiri", a declarat organizaţia religioasă Christian Aid Ministries într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său.

Grupul, 16 americani şi un canadian, a fost răpit la 16 octombrie după vizita la un orfelinat din centrul zonei aflate sub controlul unuia din principalele grupuri infracţionale din Haiti.

Cu sediul în statul american Ohio, Christian Aid Ministries a indicat că grupul era format din 12 adulţi, cu vârste între 18 şi 48 de ani, şi cinci copii cu vârsta de opt luni, trei, şase, 13 şi 15 ani.

"Nu putem furniza sau confirma numele celor eliberaţi, condiţiile eliberării lor, originea sau locaţia lor actuală", a subliniat duminică biserica, cerând discreţie celor care cunosc aceste detalii.

Membrii bandei "400 mawozo", care au răpit aceste 17 persoane, au cerut un milion de dolari pentru persoană ţinută captivă, potrivit informaţiilor AFP.

Într-un înregistrare video publicată la sfârşitul lunii octombrie pe reţelele sociale, liderul acestei bande armate a ameninţat că îi va executa pe ostatici.

Câteva zile mai târziu, poliţia haitiană a anunţat că "a primit dovezi că ostaticii sunt în viaţă".

Mai mulţi agenţi ai FBI colaborează cu autorităţile haitiene şi cu celula anti-răpire a poliţiei naţionale care negociază cu răpitorii de peste o lună.

Haiti este clasificată drept ţară în zona roşie de către Statele Unite, care îi sfătuiesc pe cetăţenii lor să nu meargă acolo, în special din cauza numeroaselor răpiri ale căror "victime includ în mod regulat cetăţeni americani", reaminteşte AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.