Doi poliţişti au fost răniţi, luni, după ce autospeciala cu care circulau pe o stradă din municipiul Piteşti a fost lovită din spate de o autoutilitară, fiind proiectată într-un autoturism, potrivit Agerpres.
"Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piteşti s-a stabilit că o autoutilitară condusă de un bărbat de 49 de ani, din Piteşti, care se deplasa (...) din direcţia Podul Viilor spre Târgu din Vale, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare faţă de autovehiculul care circula în faţa sa, a intrat în coliziune cu un autoturism condus, în aceeaşi direcţie de mers, de către un bărbat, de 51 de ani, din Piteşti", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Conform aceleiaşi surse, în urma impactului, autoturismul în care se aflau cei doi a fost proiectat în autovehiculul din faţă, condus în aceeaşi direcţie de deplasare de către un bărbat de 28 de ani, din Bascov.
"În urma evenimentului rutier, au suferit leziuni ocupanţii primului autoturism (cu care a intrat în coliziune autoutilitara), respectiv bărbatul de 51 de ani, din Piteşti şi pasagera dreapta faţă de 32 de ani, din Piteşti, care au fost preluaţi de echipaje medicale şi transportaţi la spital pentru îngrijiri", precizează IPJ Argeş.
Toţi cei trei şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilitea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Doi poliţişti răniţi după ce autospeciala lor a fost lovită de o autoutilitară şi proiectată într-un autoturism
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

296
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
296

65
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
65

968
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
968

2.217
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
2.217

3.678
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
3.678

1.993
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.993

804
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
804

64
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
64

593
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
593

2.148
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
2.148

21
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
21

1.452
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.452

1.642
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
1.642
















Comentează