'Avem proiecte depuse din anul 2010 şi nu ni s-a dat niciun ajutor, noi avem responsabilităţi faţă de cetăţenii din comună care ne-au ales şi, de aceea, considerăm că alături de PSD şi sprijinindu-l pe Victor Ponta la prezidenţiale vom fi mult mai mult susţinuţi decât a făcut-o CJ', a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă a PSD Giurgiu, primarul localităţii Crevedia Mare, Elena Vasilică.
Ea spune că în comună sunt proiecte pentru drumuri, apă şi canalizare, dar şi pentru şcoli, dar acestea nu pot fi duse la îndeplinire din lipsa fondurilor.
'Nu este foarte uşor să fi primar atunci când nu ai bani să faci ceea ce ţi-ai propus şi ai promis în faţa cetăţenilor, de aceea simt să fiu alături de PSD şi să îl sprijin la alegerile prezidenţiale pe Victor Ponta şi sunt convinsă că prin sprijinul celor de la PSD ne vom putea duce la îndeplinire proiectele pentru comunitate', a declarat, la rândul ei, primarul localităţii Mârşa, Virginia Drăgan.
Cele două primăriţe din judeţul Giurgiu spun că încă nu au comunicat decizia lor conducerii filialei judeţene a PNL Giurgiu.
Doi primari liberali anunță că îl sprijină pe Ponta la președinția României
Explorează subiectul
Articole Similare

463
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
463

1.298
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
1.298

4.180
Ponta atac dur după Conferința de la München: „O asemenea bătaie de joc la adresa intereselor României nu a mai existat”
4.180

2.139
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
2.139

2.606
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
2.606

1.844
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
1.844

38
Ministrul Apărării: România va continua să rămână ferm angajată în aprofundarea cooperării cu Japonia
38

1.048
Băluță își anunță intențiile privind Primăria Capitalei. Ce spune acum despre o candidatură în 2028
1.048

794
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite prețuri bune la gaze, după liberalizarea pieței: Romgaz să vină cu o ofertă bună
794

1.555
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
1.555

2.474
Ministrul Energiei face dezvăluiri: Plafonarea la energie și gaze din ultimii patru ani a fost jumătate din deficitul anului 2026
2.474

82
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
82

87
Băluţă: Oamenii fug de Bolojan cum fugeau de Jupuitu în Moromeţii / Ce spune despre schimbarea premierului
87
















Comentează