Doi răniţi, după ce un şofer băut a intrat cu maşina într-un gard, în Constanța

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 30-11-2019

Actualizat: 30-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Doi tineri au fost răniţi după ce unul dintre ei, aflat băut la volan, a intrat cu maşina într-un gard, în Constanța. Șoferul a fugit de la faţa locului, fiind prins de poliţişti.

Polițiștii constănțeni spun că un tânăr de 21 de ani, cu o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, a condus o mașină în orașul Constanța. Ajuns la un sens giratoriu, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum și a neatenției în conducere, șoferul a pierdut controlul și a intrat cu mașina într-un gard din beton.

După producerea accidentului, șoferul a plecat, fiind prins în scurt timp de polițiști.

Atât șoferul, cât și un pasager din mașina sa, în vârstă de 25 de ani, au fost răniți.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri