Poliţiştii de frontieră din Timişoara, în cooperare cu lucrători din cadrul SPF Jimbolia şi SPF Lunga, au depistat pe DN59A, între Jimbolia şi Cărpiniş, opt cetăţeni indieni, care au încercat să intre ilegal în România din Serbia, sprijiniţi de doi cetăţeni români, care au fost arestaţi preventiv pentru infracţiunea de trafic de migranţi, potrivit Agerpres.
''În data de 09.07.2022, în jurul orei 21,30, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în cooperare cu lucrători din cadrul SPF Jimbolia şi SPF Lunga, au desfăşurat o acţiune privind prevenirea şi combaterea traficului de migranţi în zona de frontieră, ocazie cu care a fost organizat un filtru pe DN 59A, între localităţile Jimbolia şi Cărpiniş'', informează luni ITPF Timişoara.
Poliţiştii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea unui autoturism marca VW Bora, înmatriculat în România, despre care existau suspiciuni că şoferul transportă migranţi din zona de frontieră.
În urma controlului efectuat, s-a constatat că şoferul şi pasagerul din dreapta sunt cetăţeni români, iar în interiorul maşinii se aflau opt cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor.
Cei opt cetăţeni străini şi cei doi români au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei opt străini sunt din India, cu vârste cuprinse între 17 şi 34 de ani, declarând că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, cu intenţia de a ajunge în Vestul Europei cu sprijinul cetăţenilor români, arată sursa citată.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru pasagerii autoturismului.
Totodată, şoferul şi pasagerul, care au sprijinit grupul de migranţi, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, iar pe numele lor judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a admis propunerea procurorului de caz, fiind dispusă cercetarea în stare de arest preventiv pentru 30 de zile.

Comentează