Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi români, condamnaţi la închisoare în Germania pentru transportul a peste 220 de migranţi ilegali

ciocanel judecator

Doi români au fost condamnaţi marţi de un tribunal din Passau, landul german Bavaria, la pedepse cu închisoarea pentru că au transportat dinspre Ungaria spre Germania, în 2015, în condiţii ilegale şi periculoase, mai mult de 220 de solicitanţi de azil, transmite AFP, conform Agerpres.

Cei doi bărbaţi, în vârstă de 28 şi, respectiv 27 de ani, au primit 6 ani şi 9 luni şi, respectiv, 3 ani şi 3 luni de detenţie, a declarat o purtătoare de cuvânt a tribunalului. Procurorii ceruseră pedepse ceva mai mici, de 7 ani şi 6 luni, respectiv 4 ani de închisoare. Românul de 28 de ani a fost condamnat pentru că a transportat în şase reprize zeci de solicitanţi de azil în Germania, iar coinculpatul său a găsit vinovat pentru două fapte similare.

Potrivit rechizitoriului, fiecare migrant trebuia să plătească 500 de euro pentru a se putea îmbarca din Budapesta spre Germania. Cei doi inculpaţi au fost arestaţi în august 2016 în România, fiind predaţi ulterior autorităţilor germane. Ei au recunoscut că au transportat din Ungaria spre Germania, între lunile iulie şi august 2015, la apogeul crizei migranţilor, 223 de migranţi din Siria şi din Irak, printre care şi copii, înghesuiţi pe platforma din spate a unor camionete sau în dubiţe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.