Doi sportivi străini primesc, potrivit unor hotărâri aprobat joi de guvern, cetățenia română. Bohbot Herve, cetățean francez, va întări lotul national de scrabble, iar Iulian Peaticovschi , din Rep. Moldova, cel de sambo, potrivit mediafax.
Guvernul a aprobat acordarea cetățeniei române lui Bohbot Herve, sportiv de înaltă performanță, cetățean francez, cu domiciliul actual în Franța, cu menținerea domiciliului în străinătate, potrivit Executivului.
„Bohbot Herve va întări lotul national de scrabble. Prin evoluția sa și prin valoarea sportivă excepțională, Bobbot Verve este în atenția Federației Române de Scrabble pentru participarea la competiții internaționale în care să reprezinte România la cel mai înalt nivel de performanță”, anunță Guvernul.
Potrivit comunicatului, Guvernul a aprobat acordarea cetățeniei române și a lui Peaticovschi lulian, cetățean moldovean, în vederea întăririi lotului național de sambo.
„Astfel, Peaticovschi lulian va putea reprezenta România la competițiile sportive internaționale, în vederea obținerii unor rezultate sportive remarcabile pentru țara noastră”, se precizează în comunicat.
Ambele propuneri au venit de la Agenția Națională pentru Sport, cu susținerea Autorității Naționale pentru Cetățenie.































Comentează