Doi tineri, arestaţi preventiv pentru viol asupra unui minor

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 30-01-2024

Actualizat: 30-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Doi tineri, cu vârste de 19 şi, respectiv, 25 de ani, ambii din localitatea Stoeneşti, au fost arestaţi preventiv 30 de zile pentru viol asupra unui minor după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 12 ani, potrivit Agerpres.

'Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Călugăreni au fost sesizaţi direct de către o femeie din localitatea Uzunu cu privire la faptul că fiica sa, de 12 ani, a plecat de la domiciliu la data de 27 ianuarie 2024 şi nu a mai revenit. Ulterior, minora a fost depistată de către poliţişti, pe strada Principală, din localitatea Uzunu, relatând faptul că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu doi tineri. În urma cercetărilor efectuate de către poliţişti, persoanele în cauză au fost identificate ca fiind doi tineri, de 19, respectiv 25 de ani, ambii din localitatea Stoeneşti, judeţul Giurgiu', se arată într-un comunicat de presă emis marţi de IPJ Giurgiu.

e baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu,cei doi tineri au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor, iar instanţa de judecată a dispus faţă de aceştia măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri