Doi tineri din municipiul Tecuci, aflaţi pe un motoscuter, au ajuns, vineri, în stare gravă la spitalul din localitate, după ce nu au acordat prioritate unui autoturism, cel care conducea neavând permis pentru nicio categorie de vehicule, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci au fost sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că pe o stradă din localitate a avut loc un accident în care au fost implicate un autoturism şi un motoscuter.
Poliţiştii au stabilit că accidentul ar fi fost provocat de un tânăr, de 21 ani, care împreună cu un altul, de 20 ani, se deplasau cu motoscuterul pe strada Elena Doamna, şi, la intersecţia cu strada 1 Decembrie 1918, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism care circula regulamentar, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, cei doi tineri au suferit multiple leziuni, fiind transportaţi la spital, unde au rămas internaţi pentru îngrijiri medicale.
În urma verificărilor, s-a constatat că persoana care conducea motoscuterul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, tânărul a refuzat prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul recoltării de mostre biologice.
Doi tineri gălățeni se află în stare gravă - Se aflau pe motoscuter și nu au acordat prioritate de trecere unei mașini
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

23
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
23

275
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
275

503
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
503

4.431
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
4.431

1.169
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
1.169

1.398
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.398

22
Unelte de capturat sturion, ridicate de inspectorii Administraţiei Deltei
22

18
Un colegiu lansează o iniţiativă unică – dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
18

20
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
20

1.724
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.724

1.073
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.073

4.069
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
4.069

45
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
45

















Comentează