Doi tineri implicaţi în traficul de droguri de mare risc au fost arestaţi preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, informează un comunicat al Tribunalului Maramureş, potrivit Mediafax.
Conform aceleiaşi surse, s-a dispus, la propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Maramureş, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, din 7 martie până în 5 aprilie inclusiv, a inculpaţilor P.F., în vârstă de 34 de ani, domiciliat în municipiul Baia Mare, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de deţinere de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu, introducere în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc, şi B.B.D., în vârstă de 25 de ani, domiciliat tot în Baia Mare, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de deţinere de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu şi trafic de droguri de risc şi mare risc.
"Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului P.F., instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, la începutul anului 2019, a introdus în ţară droguri de risc, iar în perioada 1 ianuarie-6 martie 2019 a deţinut şi traficat atât droguri de risc cât şi de mare risc, în cantităţi totale de 51,2 grame cocaină, 4 comprimate MDMA şi 2.562,1 grame cannabis", se arată în comunicatul citat.
Citește și: Un șofer a fost prins de poliţişti, după o urmărire de trei kilometri pe străzile din Bălceşti
De asemenea, pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului B.B.D., instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în perioada 2016 - 2019, a deţinut în vederea consumului propriu şi a oferit şi vândut altor persoane droguri de risc şi de mare risc în cantităţi totale de 45 grame cannabis, 2,5 grame cocaină şi 6,5 grame MDMA.
Inculpaţii au contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.
Comentează