Doina și Ilie Rad au publicat monografia satului Nandra

În anul 2021, satul Nandra îşi sărbătoreşte 710 ani de la prima atestare documentară. Nu e chiar o cifră rotundă (cum ar fi fost 700 sau 750), dar e totuşi un mic jubileu. Monografia de faţă, semnată de Doina Rad și  Ilie Rad, se intitulează  Un sat care aluneca-n uitare: NANDRA și are 818 pagini. Prefaţa a fost semnată de Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române.

Monografia este redactată de doi autori, aflaţi în apogeul carierei lor ştiinţifice şi intelectuale, având în palmares redactarea unor monografii de personalităţi, iniţial teze de doctorat (Ştefan J. Fay, Cella Serghi, Eta Boeriu, în cazul Doinei Rad, sau Aron Pumnul, teza de doctorat a lui Ilie Rad). La experienţa de cercetare, s-a adăugat, în cazul de faţă, empatia faţă de subiect (Ilie Rad a semnat primele lui contribuţii ştiinţifice cu numele Ilie Radu-Nandra, dovadă a iubirii nemărginite pentru satul lui natal).

Iată ce spun cei doi autori despre volum: „Aşa cum se arată şi în prefaţa intitulată Cum s-a născut o idee, redactarea monografiei a început sub cele mai bune auspicii, fiind descoperite, încă de la început, câteva documente exceptionale ca valoare istorică şi documentară: actul original al primei atestări documentare, aflat în Arhivele Naţionale Maghiare, apoi fotografia cu Biserica de lemn, necunoscută în lumea ştiinţifică, demolată în 1946, lista cu cei patru bărbaţi din Nandra, executaţi de insurgenţii maghiari, în 1848, listele ASTREI, cu eroii şi veteranii Primului Război Mondial etc. Timp de 9 luni (ianuarie-august 2021), cei doi autori au lucrat exclusiv la această monografie, amânându-şi toate celelelte proiecte ştiinţifice, culturale sau de altă natură, inclusiv concediul anual.

Din acest efort a rezultat o lucrare de mari dimensiuni, bazată pe trei surse importante de documentare: lucrările de specialitate (istorie, geografie, lingvistică, literatură etc.), arhivele (din Bucureşti, Budapesta, Sibiu, Alba Iulia, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Piteşti, Aiud, Aţintiş, Luduş, Bichiş, Nandra), la care se adaugă resursele orale, ale unor oameni din Nandra, aflaţi în jurul vârstei de 80 de ani, dar şi ale câtorva americani cu rădăcini în satul „în care şi-a înţărcat dracul copiii”, cum plastic se exprimă un personaj al locului.

Monografia se împarte – şi aici este un prim semn de originalitate – în două părţi: A. Monografia istorică propriu-zisă şi B. „Romanul” satului, cu fapte extraodinare petrecute în sat, mai puţin cunoscute de lume.

În prima parte, sunt prezentate informaţii privind numele satului şi aşezarea lui geografică, urmele arheologice din sat (din păcate, destul de puţine), prezenţa satului pe hărţile iosefină, franciscană şi iosefino-franciscană, elaborate în timpul Imperiului Habsburgic.

Capitolul Secole de credinţă creştină abordează: evoluţia populaţiei satului Nandra, în intervalul 1733-1992, pe baza conscripţiilor religioase şi a recensămintelor civile, istoria Bisericii din Nandra, istoria Casei Parohiale, istoria clopotniţei, informaţii pirvind cimitirul satului, averea Bisericii, lista preoţilor care au sluijit în sat, în intervalul 1733-2021.

Cum şcoala era considerată, în România, „tinda bisericii”, două capitole sunt de dicate istoriei şcolii din Nandra, de la prima atestare şi până în 2016, când şcoala a fost dezafectată şi transformată în Cămin cultural, din cauza lipsei de copii.

Extrem de consistent este capitolul intitulat Năndrenii în momente de cumpănă ale istoriei. Sunt tratate astfel aspecte legate de atitudinea ţăranilor din sat în legătură cu Răscoala lui Horia, din 1784, apoi dramaticele evenimente de la 1848, când patru bărbaţi din sat au fost excutaţi, prin împuşcare, de către insurgenţii maghiari, participarea cu 50 de soldaţi, din care 6 au murit, la Primul Război Mondial, participarea la al Doilea Război Mondial, unde şi-au pierdut viaţa, pe câmpul de luptă, 12 soldaţi, unul dintre ei fiind ucis la Cotul Domnului, sub ochii unui camarad, care i-a povestit apoi fiicei acestuia cum i-a murit tatăl (mărturia acesteia formează un subcapitol distinct).

Cu mare interes se citesc informaţiile despre Gheorgeh Mâtcă, sergentul care a fost decorat de cinci ori, pentru faptele sale de eroism de pe fron (ca fapt divers, precizăm că acest Gheorghe Mâtcă a locuit în casa în care s-a născut Perry, casă în care trăieşte, în prezent, fiul viteazului soldat). Un autentic capitol de roman este dedicat lui Şofron Trif, soldatul care era mecanic de aviaţie şi a fost în avionul care l-a dus, de la Cluj la Bucureşti, la 6 iunie 1930, pe Principele Carol, devenit două zile mai târziu Regele Carol al II-lea al României. Aventura sosirii viitorului rege în ţară (cu aterizări forţate într-un lan de grâu, apoi de porumb, fiindcă avionului Farman i se terminase benzina, respectiv uleiul, discuţiile cu ţăranii, cum a băut principele apă dintr-un urcior comun etc.) constituie o autentică pagină de roman.

Să reţinem că, la aterizarea în Bucureşti, cel mai mare fotograf al perioadei interbelice, Iosif Berman, a făcut echipajului o fotografie celebră, pe care am putut-o recupera de la familia mecanicului Trif.

După Al Doilea Răboi Mondial au avut loc, şi în Nandra, schimbări importante: desfiinţarea Primăriilor tradiţionale şi înlocuirea lor cu Comitetele Provizorii, apoi cu Sfaturile Populare, după model sovietic. Cei mai bogaţi oameni din sat, „chiaburii”, au fost urmăriţi de Securitate (instituţie înfiinţată în 1949, după modelul KGB-ului sovietic), pentru a intra în „întovărăşiri”, apoi în „colhozul” de tip sovietic (Gospodăria Agricolă Colectivă), capitolul terminându-se cu Revoluţia din 1989 şi starea dramatică în care se află nu doar Nandra, ci satul românesc în general, ca urmare a regimului comunist.

Având şi un evident rol recuperator, această parte a cărţii include un studiu lingvistic asupra limbii din satul Nandra, prezentarea datinilor, obiceiurilor şi tradiţiilor din sat, neuitând nici jocurile copilăriei.

Partea a doua a monografiei constituie „romanul” satului, adică prezentarea unor fapte literare, unele senzaţionale: ce au consemnat doi călători străini, în secolul XVIII, despre sat; ce a trăit scriitorul Ştefan J. Fay, când a fost invitat, de Ilie Rda, pe meleagurile din Bichiş-Nandra, de unde fusese izgonit în 1949; impresiile despre sat ale editorului german, Richard Müller-Schmitt, prieten al soţilor Doina şi Ilie Rad; este publicat un interviu cu Doamna Maria Coţiu, care afirmă că ar putea scrie zece cărţi despre viaţa satului Nandra (iar amplul interviu cu dânsa confirma acest lucru); în fine, consemnăm amplele mărturii şi amintiri despre sat ale lui Ilie Rad şi Doina Rad.

Un alt capitol excepţional este cel intitulat De neamul Poruţeştilor, în care autorii arată cum a ajuns familia Poruţiu în Nandra, primul fiind preotul Pantelimon (Monu) Poruţiu, care a păstorit în sat o jumătate de secol (1770-1816). Se vorbeşte apoi despre năndreanul „americanziat”, Nicoale Brudan Poruţiu-Perry, care a emigrat în America, în 1907, revenind în ţară ca reprezentant al Uzinelor Ford pentru România şi Europa de Est. Perry este prezentat ca un prototip al omului învingător (i-au murit doi băieţi de mici, şi-a pierdut de două ori averea etc.), rămas un model până astăzi. Multe aspecte ale vieţii sale sunt relevate de interviurile realizate cu doi dintre nepoţii săi (David şi John), dar mai ales cu fragmentele de memorii, tipărite în premieră, ale Elenei Victoria, una dintre fiicele lui Perry (a doua fiică, Maria Eva, trăieşte încă, având 97 de ani!).

Râmânând în cadrul familiei Poruţiu, cei doi autori reconstituie, cu talent de detectivi, o crimă din septembrie 1944, când Petru Poruţiu este împuşcat de un soldat român, în propria casă din sat, la instigaţia unui frate, Toader Poruţ, nemulţumit de împărţirea unor bani şi din alte motive, rămânând fără tată cei 9 copii ai decedatului.

Un alt capitol legat de familia Poruţiu se numeşte Memoria ca justiţie şi pleacă de la ideea poetei Ana Blandiana, anume că memoria poate fi uneori o formă de justiţie. După cinci ani de la crima din 1944, aceeasi familie Poruţiu trăieşte o altă dramă: Alexandru Ioan Poruţiu, poreclit „Cuza”, pentru că avea acelaşi nume şi semăna cu primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1966), Alexandru Ioan Cuza, elev de liceu fiind, în 1949, ar fi rupt portretele unor lideri ai CC al PMR, fiind apoi acuzat că s-a înscris în Organizaţia „Cămăşile Galbene”, care îşi propunea să răstoarne ordinea socială existentă în România şi spera să vină americanii, să salveze România de comunism. Ca să nu fie arestat, s-a ascuns în casa părintească, stând ascuns, apropate cinci ani, într-o groapă săpată chiar în bucătăria de vară a familie! O poveste demnă de un scenariu pentru Hollywood!

În cele din urmă, „Cuza” a fost deconspirat de un frate, care a fost bătut şi schingiuit de Securitate, pentru a spune unde este fratele său. După aceea, cinci fraţi au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare, de doi ani, pentru „complicitate cu infractorul”. Povestea lui „Cuza” a fost reconstituită de cei doi autori ai monografiei pe baza a 16 dosare existente în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivei Securităţii (CNSAS) şi pe baza unor mărturii orale. De mare interes este şi interviul cu Elvira Poruţiu, ultima supravieţuitoare (are 89 de ani!) a copiilor lui Petru Poruţiu, împuşcat în 1944, şi ea făcând închisoare, pentru că nu şi-a trădat fratele. E de menţionat faptul că autorii au obţinut şi acordul familiei, pentru a devoala cele două întâmplări tragice, familia oferindu-le nenumărate fotografii, documente olografe etc.

Ultimul capitol al cărţii, intitulat Diverse, este la fel de incitant. El începe cu povestea fascinantă a unui pian Erard, comandat la Paris firmei celebre Erard, de un rege al Serbiei, apoi pianul a ajuns în România, la el au cântat mari pianişti, precum George Enescu, din Moldova pianul a ajungând la Bichiş, lângă Nandra, scâpând ca prin minune de la distrugere, în 1949, când fostul proprietar, viitorul scriitor Ştefan J. Fay, a fost izgonit de comunişti din sat.

Vizitând satul după 40 de ani, la invitaţia lui Ilie Rad, Ştefan J. Fay, devenit între timp un scriitor foarte cunoscut în România, a descoperit pianul într-o stare jalnică, în biblioteca din comuna Bichiş. Eforturile scriitorului şi ale lui Ilie Rad de a-l recupera nu au avut succes, iar în 1998, pianul a fost cumpărat de fiul lui Ştefan J. Fay, Ştefan de Fay, Consulul General Onorific al României la Nisa, dus în Franta, apoi trimis în Polonia, unde a fost recondiţionat. Mai consemnăm aici două scrisori trimise de Iozefa Rad fiului său, Ilie, aflat în America, scrisori tipice pentru mentalitatea ţărănească (scrisorile beneficiază de comentarii istorice, psihologice, sociologice, lingvistice etc.). Există apoi patru fişe de dicţionar ale unor scriitori născuţi sau trăitori în cele patru sate ale comunei Bichiş: Ştefan J. Fay (1919-2009) – Bichiş; Horváth István (1909-1977) – Ozd; Septimiu Bucur (1915-1964) – Gâmbuţ; Ilie Radu-Nandra (n. 1955) – Nandra.

Cu mult curaj, sunt consemnate apoi valorile distruse, ratate, furate sau pierdute, legate de istoria satului Nandra. Cei care doresc să cunoască metodele de lucru ale Securităţii, pot consulta, cu mult folos, subcapitolul Satul Nandra în arhiva Securităţii.

Lucrarea se termină cu menţionarea a şase generaţii de năndreni, un omagiu discret adus străbunicilor, bunicilor şi părinţilor celor din Nandra, care sunt în viaţă, adăugându-se apoi Bibliografia aferentă, indicele de nume şi de localităţi.

O altă secţiune care asigură unicitate monografiei este cea de fotografii (120 de pagini), în care sunt publicate, color, peste 300 de fotografii. “O lume-ntreagă reînvie”, cum ar fi zis un mare poet, prin aceste fotografii.

Să mai menţionăm alte calităţi ale monografiei:

Acribia ştiinţifică, în sensul că numeroase afirmaţii se bazează pe surse documentare, riguros indicate la subsol, ca în orice demesr ştiinţific.

Obiectivitatea. Oricât de mult şi-ar iubi satul natal, cei doi autori au fost mereu obiectivi şi nepărtinitori. Nu au mitizat satul, ci l-au prezentat cu bine şi cu rele, cum este viata însăşi: cu eroi de război şi oamenii de succes, dar şi cu ticăloşi şi turnători ai Securităţii, cu sinucideri, cu morţi năpraznice (sub tractor sau electricutaţi), cu familii distinse, dar şi cu mai mulţi copii din flori etc.

Toleranţa religioasă. Autorii vorbesc nepărtinitor despre cele două biserici surori (Ortodoxă şi Greco-Catolică), despre Biserica Neoprotestantă, la care au aderat mulţi năndreni, sau despre Bisericii Sfinţii Zilelor din Urmă (Mormonii), din Stale Unite, religie îmbrăţişată de urmaşii lui Perry.

Caracterul polemic. Este făcută o adevărată investigaţie în legătură cu numeroase valori din patrimoniul naţional, care au aparţinut Bisericii din Nandra (cum ar fi, de pildă, o carte cumpărată din banii donaţi de împărăteasă Maria Tereza), şi care acum nu mai există. La fel de critici sunt autorii cu cei care au dat foc unei părţi a arhivei Bisericii din Nandra, la renovarea ei din 2010, ori cu starea jalnică în care arată cimitirul satului, peste care a crescut o adevărată pădure", se arată în prezentarea volumului.

Pentru aceste însuşiri ale cărţii, academicianul Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române, a scris, pe bună dreptate: „Ilie Rad este profesor universitar și a găsit cu cale să scrie, împreună cu soţia sa, Doina, o carte despre satul său, Nandra. O face cu mintea, sistematic și organizat, ca orice savant, o face și cu sufletul lui de om ivit din adâncurile unei lumi vechi și parțial pierdute. Dar ce lume fascinantă, cu nume arhaice, cu urme arheologice de mii de ani, cu documente de fondare de peste șapte secole, cu populație românească statornică, cu un creștinism cuviincios și temeinic, cu școală veche, organizată la început pe lângă biserică, cu morți și cu eroi, cu grai frumos românesc, cu tradiții minunate, cu oaspeți străini, cu săteni plecați peste mări și (unii) reîntorși, cu familii vrednice, cu pierderi și câștiguri, cu simțul pământului reavăn și aburind de har dumnezeiesc, dar și cu cele mai mari risipiri în deceniile din urmă! Ilie și Doina Rad au scris – cum a zis un interlocutor evocat în carte – un roman al satului. Eu i-aș zice și imn sau prinos de recunoștință față de toți năndrenii care zac sub glie, dar din care s-a ivit lumea de astăzi, câtă mai este. Ilustrația deosebită, indicele de nume, de localități, bibliografia, rezumatul în engleză nu doar că întregesc cartea, dar îi și conferă statutul de cercetare sistematică, de lucrare 'pentru minte, inimă și literatură', cum ar fi spus Gheorghe Barițiu. Ferice de satele care au astfel de fii!”