Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doliu în cinematografie - A murit partenera lui James Bond

www.gazetadenavodari.ro
doliu, lumânare

Actrița britanică Tania Malett, cunoscută pentru rolul Tilly Masterson, partenera lui James Bond din filmul "Goldfinger" (1964), a murit la vârsta de 77 de ani, relatează hollywoodreporter.com, potrivit Mediafax.

Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a francizei "James Bond" de pe rețeaua de micro-blogging Twitter.

Tania Mallet s-a născut pe 19 mai 1941, dintr-un tată britanic și o mamă rusoaică, și și-a început cariera de fotomodel la vârsta de 16 ani, atingând apogeul profesional în anii 1950 și 1960. Inițial, Mallet a încercat să obțină rolul Tatiana Romanova din filmul "From Russia, With Love/ Din Rusia, cu drag", însă partitura i-a fost repartizată actriței italiene Daniela Bianchi. Ea a ajuns să joace în următorul film din seria "James Bond", "Goldfinger", după ce o fotografie cu ea publicată în revista Vogue a ajuns în mâinile producătorului Cubby Broccoli.

Personajul ei din "Goldfinger", Tilly Masterson, dorea să se răzbune pe personajul negativ principal, pe care îl considera vinovat de moartea surorii sale. Ea nu apucă să își împlinească scopul, deoarece este ucisă de Oddjob, slujitorul acestuia.

Mallet a mai avut o apariție necreditată în serialul "The New Avengers", lansat în 1976.

Citește și: Solistul The Rolling Stones, Mick Jagger, a fost văzut pentru prima dată după amânarea turneului în SUA

În 2003, ea a declarat pentru MI6, un site dedicat celebrei serii "James Bond", că a decis să se întoarcă la meseria de model deoarece se simțea mai confortabil în lumea modei decât în cea a filmului. Aceasta a susținut că restricțiile care i s-au impus în timpul filmărilor, precum cea de a pleca în străinătate sau cea de a călări, i s-au părut a fi îngrozitoare. Ea a mai spus și că munca în lumea modei a fost mai profitabilă decât actoria.

Seria de filme "James Bond", bazată pe romanele scriitorului britanic Ian Fleming, este una dintre cele mai longevive din lume, ea incluzând până în prezent 24 de pelicule. Printre cei mai longevivi interpreți ai rolului celebrului spion se numără actorii britanici Roger Moore și Sean Connery, care au apărut în șapte, respectiv șase pelicule, și irlandezul Pierce Brosnan, care a apărut în patru. Al 25-lea film din serie, care are titlul de lucru "Eclipse", va fi lansat pe 8 aprilie 2020.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.