Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DOLIU în familia unei canotoare campioană olimpică: Fiul său, canotor și el, a murit la pescuit

lumanare

O tragedie imensă a lovit familia unei foste canotoare care a cucerit de două ori aurul olimpic, Rodica Arba. Fiul fostei sportive a decedat electrocutat în seara zilei de sâmbătă, 19 septembrie.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, tragedia s-a produs în timp ce tânărul, care abia împlinise 26 de ani în iulie, se afla la pescuit, undeva în zona Vadu Izei, unde familia ar avea, de altfel, domiciliul. Deocamdată nu se cunosc circumstanţele în care s-a produs drama, însă o ipoteză de lucru ar fi că undiţa a agăţat, încă nu se ştie cum, nişte fire de curent. În urmă cu doar câteva minute, trupul neînsufleţit al tânărului a fost transportat la morga Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei, în vederea necropsiei şi a stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

El era în reprezentativa României de canotaj și a participat la campionatele europene și mondiale. În 2009 spre exemplu a făcut parte din echipajul masculin de 8+1 (Florin Lauric/Aurelian Stoica/George Robu/Gheorghiţă Munteanu/Petre Codău/Gheorghe Oros/Iulian Arba/Cătălin Todirenchi/Bogdan Codrici), care a ocupat locul 5 în serie.

Şi mai dramatic este faptul că mama tânărului, Rodica Arba, este plecată în Moldova, la înmormântarea unei rudenii decedate în străinătate. Rodica Arba-Pușcatu, în vârstă de 53 ani, este o canotoare română, dublu laureată cu aur olimpic la Los Angeles 1984 și Seul 1988. După ce s-a retras din activitatea sportivă de înaltă performanţă, a fost angajată a Poliţiei de Frontieră, până la pensionare, scrie  infomm.ro

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.