Doliu în magistratură - a murit unul dintre cei mai controversați procurori ai României: A tranșat dosarul care a rămas în istoria Justiției

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 25-02-2026 13:00

Actualizat: 25-02-2026 13:42

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul procuror Ion Diaconescu, cunoscut la nivel național pentru dosarul lui Marcel Țundrea, a murit, la vârsta de 76 de ani. Potrivit informațiilor disponibile, acesta a fost preluat de o ambulanță ieri dimineață de la domiciliul său din orașul Novaci și transportat la Spitalul Novaci.

Cadrele medicale au încercat resuscitarea atât în ambulanță, cât și la sosirea în unitatea medicală, însă, în cele din urmă, medicii au fost nevoiți să declare decesul. Trupul neînsuflețit a fost depus la capela din Novaci.

Ioan Diaconescu

Nume legat de unul dintre cele mai controversate dosare penale

Ion Diaconescu a rămas în memoria publică prin asocierea cu unul dintre cele mai controversate cazuri de eroare judiciară din România post-decembristă.

În vara anului 1992, Mioara Gherasie, o adolescentă de 13 ani din localitatea gorjeană Pojogeni, a fost găsită moartă pe malul unui pârâu. Medicii legiști au stabilit că fata fusese violată și ucisă. Ancheta a fost coordonată de procurorul Ion Diaconescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

În urma cercetărilor, vecinul victimei, Marcel Țundrea, a fost arestat și ulterior trimis în judecată pentru crimă și viol. Instanțele l-au condamnat definitiv la 24 de ani de închisoare.

Pe parcursul detenției, Țundrea a susținut constant că este nevinovat și a solicitat efectuarea unui test ADN, posibil în România abia după anul 2002. În 2004, la dispoziția procurorului Emil Moța, au fost analizate probele biologice păstrate în dosar. Testul ADN a indicat că Țundrea nu era autorul agresiunii sexuale.

Cazul Țundrea, una dintre cele mai grave erori judiciare

După 12 ani petrecuți în penitenciar, Marcel Țundrea a fost eliberat și declarat nevinovat. Ulterior, profilul genetic s-a potrivit cu cel al unui alt localnic, Gheorghe Avram, care a fost trimis în judecată în 2011 și condamnat la 25 de ani de închisoare.

Marcel Țundrea a murit la scurt timp după eliberare, fără a primi despăgubiri.

În anii următori, Ion Diaconescu a fost retrogradat din funcția de procuror criminalist, iar ulterior s-a pensionat, beneficiind de pensie de magistrat.

De-a lungul timpului, numele său a rămas asociat cu unul dintre cele mai discutate cazuri de eroare judiciară din România post-decembristă. Cu toate acestea, în sistemul judiciar au existat și voci – procurori și avocați – care au apreciat activitatea sa profesională în materie penală.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri