DOLIU în PNL: După ce soțul, fost primar, i-a murit în accident rutier, una dintre șefele liberale a făcut accident vascular

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 19-12-2018

Actualizat: 19-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.gazetadenavodari.ro

Partidul Național Liberal Gorj anunță decesul Danielei Ursulescu, unul din liderii formațiunii politice.

"Cu profundă tristețe, anunțăm trecerea fulgerătoare la cele veșnice, la vârsta de 53 de ani, a colegei și prietenei noastre DANIELA URSULESCU, președintele organizației Turburea a Partidului Național Liberal și membru în Biroul Politic Județean al Organizației de Femei a PNL Gorj. În aceste momente grele, ne rugăm ca Dumnezeu să o aibă în paza sa și transmitem condoleanțe familiei greu încercate! Dumnezeu s-o odihnească!", este mesajul celor de la PNL Gorj, informează pandurul.ro.

Citește și: Klaus Iohannis a SEMNAT primele decrete, după decizia CCR: IGNORĂ ordinul judecătorilor constituționali

Daniela Ursulescu a făcut un accident vascular acum trei zile și a fost internată la spitalul din Târgu Cărbunești. Nu a putut fi transferată la alt spital, din cauza stării foarte grave în care era.

Soțul ei, fost primar la Turburea, a murit în 2009, la doar 48 de ani, într-un accident rutier.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri