Actorul James Van Der Beek, cunoscut mai ales pentru rolul principal din serialul pentru adolescenți „Dawson's Creek”, a murit la vârsta de 48 de ani, informează BBC.
Actorul a fost răpus de o boală cumplită, cancer de colon.
„Iubitul nostru James David Van Der Beek a decedat în pace în această dimineață”, se arată într-o postare pe conturile sale de socializare.
„Și-a trăit ultimele zile cu curaj, credință și grație.”
Actorul a fost diagnosticat cu cancer de colon în a doua jumătate a anului 2023, dar a făcut public diagnosticul în noiembrie 2024.
Tatăl a șase copii, James Van Der Beek a jucat în mai multe seriale și filme celebre la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, inclusiv în serialele Dawson's Creek și Varsity Blues.
Într-un interviu acordat Business Insider, el a spunea că a început să experimenteze modificări ale tranzitului intestinal, un simptom comun al cancerului de colon. A încetat să mai bea cafea pentru a vedea dacă acest lucru l-ar ajuta înainte de a face un test de screening. Testele i-au dezvăluit că avea stadiul trei al bolii, ceea ce înseamnă că se răspândise.
Van Der Beek a devenit celebru la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, după ce l-a jucat pe Dawson Leery în serialul de succes „Dawson's Creek”, care a fost difuzat din 1998 până în 2003.
De asemenea, a apărut și în emisiunea „Don’t Trust the B---- în Apartment 23” și a jucat în cel de-al 28-lea sezon al concursului „Dancing with the Stars”.





























Comentează