Preşedintele Republicii Moldova a decretat 3 iunie drept zi de doliu naţional iar premierul Pavel Filip a convocat, joi seara, o şedinţă de urgenţă cu şefii instituţiilor implicate în elucidarea cauzelor accidentului aviatic din raionul Cantemir, soldat cu decesul a patru membri ai echipei SMURD: pilotul, copilotul, medicul si paramedicul.
Potrivit unui comunicat al preşedinţiei moldovene, vineri, 3 iunie, în toate localităţile republicii, precum şi în misiunile diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova de peste hotare vor fi arborate în bernă drapelele de stat. La ora 12.00, se va cinsti memoria victimelor accidentului aviatic, prin păstrarea unui moment de reculegere.
Conform unui comunicat postat pe site-ul guvernului de la Chişinău, prim-ministrul Pavel Filip a cerut Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Autorităţii Aeronautice Civile, Procuraturii Generale să întreprindă "toate măsurile pentru investigarea şi elucidarea cauzelor accidentului aviatic din apropierea localităţii Haragâş, raionul Cantemir.
"În cadrul unei discuţii telefonice cu premierul României, Dacian Cioloş, premierul Pavel Filip a exprimat condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor accidentului aviatic. Pavel Filip l-a asigurat pe omologul sau român de tot sprijinul din partea autorităţilor Republicii Moldova pentru realizarea acţiunilor ce se impun în asemenea cazuri", precizează sursa citată.
Totodată, într-un comunicat remis AGERPRES de Biroul de presă al Guvernului Republicii Moldova, se arată că prim-ministrul Pavel Filip a convocat, joi seara, o şedinţă de urgenţă cu şefii instituţiilor implicate în elucidarea cauzelor accidentului aviatic din raionul Cantemir, soldat cu decesul a patru membri ai echipei SMURD: pilotul, copilotul, medicul si paramedicul.
"Să ştiţi că noi, aici în Republica Moldova, apreciem munca acestor oameni şi le suntem recunoscători pentru sprijinul acordat în salvarea pacienţilor. Munca lor a fost una de sacrificiu, a unor adevăraţi eroi. Acum avem datoria să facem totul pentru a afla cauzele accidentului şi aceasta va fi dovada respectului nostru pentru cei care, cu dedicaţie şi curaj, şi-au îndeplinit nobila misiune de salvatori', a spus Pavel Filip.
Sursa citată adaugă că premierul moldovean a subliniat că ancheta în cazul prăbuşirii elicopterului trebuie să fie una "cât mai completă şi mai obiectivă".
'La această etapă există o comunicare foarte bună la nivelul instituţiilor responsabile de elucidarea cauzelor accidentului şi vom face totul pentru a veni cu un rezultat al anchetei cât mai curând. Este o datorie morală în primul rând şi un semn de respect pentru victimele accidentului de a aduce claritate în acest caz', a declarat Filip.
Comunicatul Executivului moldovean arată că ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, "a mulţumit autorităţilor moldovene pentru atenţia acordată anchetării cauzelor acestui tragic accident, menţionând două obiective comune: repatrierea eroilor şi asigurarea tuturor condiţiilor pentru anchetarea cazului".
"În acest scop s-a convenit crearea unei comisii comune de anchetă. Ambasadorul României a apreciat totodată, maniera exemplară şi promptitudinea cu care s-au mobilizat instituţiile şi a mulţumit premierului pentru acest lucru", mai relevă sursa menţionată.
În final, Pavel Filip a reiterat că ajutorul pe care îl acordă Republicii Moldova serviciul SMURD din România este "foarte important şi necesar".
Şeful Executivului de la Chişinău a amintit ca intervenţia tragică de joi a SMURD a fost cea de a 20-a misiune de salvare pe teritoriul Republicii Moldova.
Un elicopter SMURD s-a prăbuşit joi în zona raionului Cantemir, localitatea Haragâş din Republica Moldova, în urma accidentului patru persoane decedând - pilotul, copilotul, un medic şi un asistent.
Doliu național în Republica Moldova, în memoria echipajului SMURD
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

804
Propuneri dure de la Teheran: care sunt cele 10 puncte ale planului ce complică încheierea războiului cu SUA
804

2.673
Haos total în zona Golfului: sirenele sună în mai multe țări, după un atac puternic cu drone și rachete lansat de Iran
2.673

1.925
Cine sunt oamenii care au intermediat armistițiul SUA-Iran și ce influență au asupra lui Donald Trump
1.925

67
Phenianul lansează un nou proiectil în largul coastei sale, al doilea în două zile
67

1.897
Oficialii Israelului, nemulțumiți de armistițiul SUA-Iran venit în ultimul moment
1.897

520
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul își continuă strategia de a lovi infrastructura critică rusă
520

1.324
VIDEO Țara în care sunt cei mai mulți români vine cu o ofertă neașteptată: Casă gratis și loc de muncă. Oferta a explodat în câteva zile
1.324

4.672
Reacție de ultim moment de la Teheran: armistițiul de două săptămâni propus de Trump este acceptat pe deplin
4.672

740
Alertă în țările de la Golful Persic: măsuri de precauţie în eventualitatea unor represalii iraniene după expirarea ultimatumului lui Trump
740

4.336
Răsturnare de situație: Trump pare că s-a răzgândit în privința atacului cumplit asupra Iranului / Ultimul mesaj postat pe propria-i rețea de socializare
4.336

3.162
Reacția lui Donald Trump la informația că Iranul vrea să înconjoare centrale electrice cu tineri drept scut uman
3.162

370
Economia globală, în pericol din cauza crizei energiei: 'Este mai gravă decât cele din 1973, 1979 și 2022 la un loc' / Care este 'soluția reală' a șefului AIE
370

493
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
493
















Comentează