10.000 de rezerviști au fost chemați la instrucție și trageri, dar a ieșit un scandal uriaș. Dominic Fritz sare să-l apere pe Ionuț Moșteanu, care a fost criticat.
Liderul USR spune că nu vorbit cu ministrul în acele zile, dar crede că a fost o campanie împotriva lui.
"A fost și o campanie mediatică țintită împotriva lui. (...). Au fost lucruri exagerate. În al doilea rând, eu zic că are dreptate atunci când spune: 'Facem aceste exerciții tocmai ca să scoatem la iveală ce funcționează și ce nu funcționează'.
Și, da, mult prea multe lucruri nu au funcționat și tocmai de aceea, mă aștept acum și asta este ce va face, să ia exact toate aceste proceduri și să vedem ce trebuie să facem mai bine. Și, dacă îmi permiteți, o remarcă cumva mai mult sau mai puțin personală, după cinci ani de primărie, faptul că în administrația publică uneori lucrează niște funcționari care nu știu pe ce planetă trăiesc, e adevărat și s-ar putea să existe în fiecare structură astfel de oameni", a declarat liderul USR, la Antena 3 CNN.
Dominic Fritz a fost întrebat dacă are vreun sfat pentru Moșanu cu privire la îmbunătățirea activității la Ministerul Apărării
"Eu discut cu fiecare ministru USR foarte des și despre lucruri unde cred că fac o treabă bună ", a mai spus edilul.
Fritz a ținut să sublinieze faptul că ministrul Apărării Naţionale, dar și ministra de Externe, Oana Ţoiu au fost apreciați atât în Europa, cât și în SUA, pentru activitatea lor.
"Clar că noi trebuie să terminăm cu poziția ghiocel. Eu o văd pe Oana Țoiu, la fel ca și pe Ionuţ Moşteanu, mult mai articulată", a mai spus Dominic Fritz.
Ionuț Moşteanu, după scandalul mobilizării rezerviştilor
Ministrul Apărării a spus că exercițiul de mobilizare din București și Ilfov, programat în perioada 12-20 octombrie, a fost mediatizat încă din urmă cu 2 luni de instituţia sa. Asta în ciuda faptului că rezerviştii au primit ordine de pe o zi pe alta, cu obligaţia de a se prezenta.
"La anul, vor avea loc aceste exerciţii Mobex în 7-9 judeţe. Este un exerciţiu periodic şi este normal ce se întâmplă. Noi am tot comunicat, de vreo 2 luni de zile, eu vă tot spun de exercițiul ăsta, acum a apărut așa ca o mare surpriză. Chiar m-am uitat pe monitorizarea presei, sunt 480 de articole de presă înainte să înceapă exercițiul, care au menţionat că va începe acest exerciţiu. Este multă atenţie pe tot ce înseamnă Armată şi este firesc să fie așa şi vă mulțumesc celor de la presă că sunteți aici. Sunt implicate toate instituţiile statului care au atribuţii de apărare, ordine publică şi securitate: Ministerul de Interne, SRI, IGSU, Penitenciare", a afirmat Ionuț Moşteanu.
Ministrul a vorbit și despre organizare, după ce ceei maai mulți rezerviști s-au plâns că au stat la cozi.
"Dacă aţi văzut niște diferenţe privind modul de procesare, de realizare a acestui program în zilele în care vin rezerviştii, este pentru că fiecare din aceste instituţii au obiective specifice. Ministerul Apărării a ales să facă trierea în interiorul cazarmelor. Dacă aţi văzut cozi, au mai fost cozi. Niciuna din ele n-a fost la Ministerul Apărării. Triajul a fost făcut în unități şi este un luru pe care îl vom pregăti mai bine în viitor. Statul Major al Apărării va face o analiză al acestui exerciţiu şi miercuri va ieşi cu o prezentare detaliată, sunt lucruri care pot fi îmbunătăţite, am văzut şi acele probleme cu adresa din Clinceni. Trebuie clarificată, e o stradă care se întinde în 3 localităţi care se învecinează: Clinceni, Bragadiru şi Cornetu. Astfel de lucruri pot fi mai bine clarificate", a mai spus ministrul.






























Comentează