Austriacul Dominic Thiem, locul 5 ATP şi cap de serie numărul 3, a câştigat, duminică, turneul de la Barcelona, cu premii totale de 2,6 milioane de euro, relatează News.ro.
Citește și: Genoa a remizat cu Spal, scor 1-1, în serie A
Thiem l-a învins în finală pe favoritul 7, rusul Danil Medvedev (14 ATP), scor 6-4, 6-0, într-o oră şi 13 minute.
Pentru Dominic Thiem este al 13-lea trofeu din carieră şi al doilea din acest an, după cel de la Indian Wells.
La Budapesta, turneu cu premii de 524.340 de euro, italianul Matteo Berrettini, numărul 55 mondial, l-a învins în finală pe sârbul Filip Krajinovic, locul 105 ATP, scor 4-6, 6-3, 6-1.
Berrettini mai avea un singur trofeu la simplu în palmares, cel obţinut la Gstaad, în 2018.































Comentează