Preşedintele SUA Donald Trump a cerut din nou marţi concretizarea unui program de investiţii de 2.000 de miliarde de dolari, care ar fi susţinut de costurile scăzute de creditare, pentru modernizarea infrastructurilor americane, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Cu ratele dobânzilor la zero în Statele Unite, a venit momentul pentru proiectul nostru de lege privind infrastructurile aşteptat de zeci de ani", a scris Trump pe Twitter.
CITEȘTE ȘI: Tipul de haine pe care coronavirusul REZISTĂ cel mai mult/ STUDIU
Acest program, a cărui sumă de 2.000 de miliarde de dolari a fost deja avansată de preşedinte, trebuie să fie potrivit afirmaţiilor acestuia ''foarte vast şi ambiţios''.
Miliardarul republican susţine de la campania sa prezidenţială ideea unui efort naţional finanţat de sectorul public şi cel privat pentru renovarea infrastructurilor în Statele Unite.
Acest plan de investiţii ar viza drumuri, poduri, reţele de apă, resurse energetice şi internet de mare viteză. Cu toate acestea, mulţi aleşi republicani privesc acest mega-proiect cu o oarecare reticenţă.
Construite mai ales în anii '50 -'70, infrastructurile americane au fost mai puţin sau chiar prost întreţinute şi numeroase dintre acestea se află în stare precară.
Comentează