Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump a dat un ULTIMATUM: 90 de zile pentru vânzarea filialei din SUA a TikTok

TikTok

Preşedintele american, Donald Trump, a acordat companiei ByteDance termenul de 90 de zile pentru a vinde filiala din SUA a reţelei de socializare TikTok, intensificând astfel presiunile asupra grupului tehnologic chinez de a transfera aplicaţia video unei firme americane, scrie Financial Times, potrivit MEDIAFAX.

De asemenea, Donald Trump a intensificat presiunile asupra industriei tehnologice chineze prin anularea unei excepţii care le permitea anumitor companii americane să continue vânzările de echipamente către grupul de telecomunicaţii Huawei fără licenţă.

Deciziile se înscriu în eforturile Administraţiei Donald Trump de intensificare a atitudinii pentru contracararea a ceea ce Casa Albă consideră a fi ameninţări economice şi de securitate generate de Partidul Comunist chinez.

În ordinul referitor la platforma TikTok, Donald Trump afirmă că există "dovezi credibile" că ByteDance ar putea trece la acţiuni care să afecteze securitatea Statelor Unite.

Citește și: CURAJ NEBUN Un polițist DEMASCĂ șirul complicităților dintre șeful Poliției, șeful Poliției Capitalei și Duduieni: DE CE au 'greșit' mascații adresa

Ordinul prezidenţial prin care ByteDance trebuie să vândă TikTok în 90 de zile este urmarea unei recomandări a Comitetului pentru Investiţii Străine în SUA (Cfius), o entitate guvernamentală care aprobă achiziţiile străine ale companiilor americane.

Ordinul intervine la o săptămână după ce Donald Trump a emis o altă directivă, prin care le interzice companiilor americane să colaboreze cu platforma TikTok dacă ByteDance nu acceptă să vândă aplicaţia unui grup american în 45 de zile. Noua decizie fixează un termen clar pentru ByteDance de vânzare a filialei TikTok din SUA.

Microsoft negociază cumpărarea aplicaţiei. Un oficial american de rang înalt a declarat că noua ordonanţă prezidenţială intensifică presiunile asupra ByteDance de vânzare a TikTok, întrucât valoarea activelor acesteia va scădea pe măsură ce se apropie termenul de 90 de zile.

"Dacă nu se ajunge la un acord cu Microsoft, TikTok ar putea sista operaţiunile în SUA în 90 de zile", afirmă Kevin Wolf, partener la compania Akin Gump.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.