Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump a ordonat coborârea drapelelor în bernă la Casa Albă și la toate instituțiile publice, după atacul de la Capital Gazette

NYMag
Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump a ordonat ca drapelele de la Casa Albă şi de la toate instituţiile publice, ambasadele şi facilităţile militare ale SUA să fie coborâte marţi în bernă în semn de omagiu pentru cei cinci angajaţi ai publicaţiei Capital Gazette din Maryland împuşcaţi mortal săptămâna trecută, relatează dpa, informează Agerpres.

"Ţara noastră împărtăşeşte suferinţa celor afectaţi de atacul de la ziarul Capital Gazette din Annapolis, Maryland", se arată într-un comunicat al preşedintelui, în care se adaugă că steagurile vor fi coborâte în bernă "ca semn al respectului solemn pentru victimele acestui îngrozitor act de violenţă".

Vezi și: Petro Poroşenko nu recunoaşte independenţa Kosovo şi susține dreptul istoric al Serbiei asupra teritoriului

Patru ziarişti şi un asistent de vânzări au fost ucişi în redacţia ziarului de un individ care a deschis focul asupra lor, supărat, se pare, după publicarea unui articol ce dezvăluia că a hărţuit o femeie în 2011. În pofida tragediei, ziarul a continuat să apară, pe fondul unui val de solidaritate din întreaga Americă.

Primarul din Annapolis, Gavin Buckley, a afirmat luni că Donald Trump a refuzat coborârea drapelelor în bernă. Într-un interviu acordat Capital Gazette, Buckley a calificat incidentul drept un "atac asupra presei".

Donald Trump lansează frecvent critici împotriva media şi susţine despre publicaţiile care nu-i sunt pe plan că promovează "fake news", numindu-le "duşmani ai poporului".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.