Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă - în prima sa reacţie după ce fostul său consilier pe probleme de securitate naţională, Michael Flynn, a recunoscut că a minţit FBI - că nu a existat "absolut nicio complicitate" între echipa sa de campanie şi Rusia, informează Reuters şi AFP.
Trump a făcut aceste comentarii reporterilor, pe când părăsea Casa Albă.
Citește și: Donald Trump scrie ISTORIE, în SUA: E pentru prima dată după 1986 când se întâmplă așa ceva
"Nicio complicitate", a răspuns Trump jurnaliştilor care l-au întrebat în legătură cu decizia fostului său consilier de a pleda vinovat şi de a coopera cu justiţia, conform Agerpres.
Ca parte a înţelegerii de vineri cu procuratura, Flynn a acceptat să coopereze cu ancheta procurorului special Robert Mueller privind o posibilă complicitate între Rusia şi echipa de campanie a lui Trump în timpul scrutinului prezidenţial din 2016.
Comentează