Preşedintele SUA, Donald Trump, a transmis, cu ocazia inaugurării ambasadei americane din Ierusalim, un mesaj video în care susţine că menţine angajamentul soluţionării conflictului israelo-palestinian, relatează cotidianul Times of Israel.
"Israelul este o naţiune suverană şi, ca orice naţiune suverană, are dreptul de a stabili care este capitala sa. Mutarea ambasadei SUA la Ierusalim era aşteptată de mult timp", a declarat Donald Trump.
Citește și: Gigi Becali își ia mâinile de pe ei! „O să le dau salariile pe câmp”
"Statele Unite menţin în totalitate angajamentul facilitării unui acord de pace" între israelieni şi palestinieni, scrie mediafax.ro.
"Oraşul Ierusalim şi întreaga naţiune reprezintă un testament al spiritului indestructibil al poporului evreu", a afirmat Donald Trump.
'Astăzi deschidem oficial ambasada Statelor Unite la Ierusalim. Felicitări! O aşteptăm de mult timp', a spus preşedintele american la începutul discursului său, în care s-a referit la Ierusalim ca fiind 'adevărata capitală a Israelului' şi 'capitala unde s-a stabilit poporul evreu din cele mai vechi timpuri'.
'Astăzi ne concretizăm recunoaşterea Ierusalimului (capitală a Israelului) şi ne deschidem ambasada pe pământul istoric şi sacru al Ierusalimului', a continuat liderul de la Casa Albă, asigurând totodată că 'Statele Unite vor fi mereu un mare prieten al Israelului şi un partener în cauza libertăţii şi păcii', a mai spus . 'Cea mai mare speranţă a noastră este pacea', a subliniat el.
Citește și: O nouă acuzație pentru criminala de la metrou! Pentru ce a mai fost trimisă în judecată Magdalena Șerban, în afară de omor .
Comentează