Donald Trump anunță când se va întâlni cu Vladimir Putin: Gigantul mondial al petrolului ar putea găzdui evenimentul

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 17-02-2025 07:11

Actualizat: 17-02-2025 09:11

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Pictorial Press Ltd / Alamy / Alamy / Profimedia

Preşedintele american Donald Trump a declarat că el crede că s-ar putea întâlni "foarte curând" cu liderul rus Vladimir Putin pentru a discuta despre încetarea războiului din Ucraina, relatează Reuters, informează News.ro.

Întrebat de un jurnalist cu privire la calendarul unei întâlniri cu preşedintele rus, Donald Trump a răspuns: „Nu a fost stabilită nicio dată, dar ar putea fi foarte curând”.

Trump a declarat că lucrează din greu pentru a obţine pacea şi a spus că el crede că atât Putin, cât şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski doresc să înceteze lupta.

Întâlnirea ar putea avea loc în luna martie, în Arabia Saudită

Jurnaliștii de la Bloomberg, care citează oficiali de rang înalt, arată faptul că Vladimir Putin și Donald Trump ar urma să se întâlnească în Arabia Saudită, înainte de finalul lunii martie, atunci când începe Ramadanul. De altfel, Arabia Saudită a anunțat public faptul că se oferă să fie gazdă a acestei întâlniri.

Detaliile întâlnirii și lista participanților sunt încă în curs de elaborare, dar persoanele informate cu privire la planuri au declarat că grupul va cuprinde probabil consilieri pentru securitate națională.

Scopul este de a stabili o dată înainte de începerea lunii sfinte a Ramadanului în martie, a declarat o persoană.

Majoritatea europenilor nu au fost informați până acum, potrivit unui alt oficial care a vorbit sub rezerva anonimatului. Și, deși sunt așteptați oficiali din Ucraina, nici aceștia nu par să fie pe deplin la curent cu pregătirile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri