Donald Trump anunță când va înceta epidemia de coronavirus: există o teorie în acest sens

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 15-02-2020

Actualizat: 15-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: NBC News

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat vineri că există o teorie potrivit căreia epidemia de coronavirus ar putea înceta în primăvară, odată cu creșterea temperaturilor, însă oamenii de știință îl contrazic, informează CNN.

Citește și: Dacia lansează primul model de autovehicul electric produs în România

Astfel, experții în boli infecțioase care studiază acest noul tip de coronavirus susțin că poate exista o variație sezonieră a acestui virus, dar că acest lucru nu este obligatoriu și nu a fost confirmat până în prezent. Mai mulți specialiști au declarat pentru CNN că acest virus a fost studiat mult prea puțin pentru ca cineva să poată să facă astfel de afirmații, informează Mediafax.

„Există o teorie care spune că în aprilie, când se încălzește, căldura va reuși să omoare virusul. Deci, încă nu știm. Nu suntem încă siguri”, a declarat Trump vineri la Casa Albă.

Pe de altă parte, directorul Centrului american pentru Controlul Bolilor (CDC), Robert Redfield, a explicat că nu este clar în acest moment dacă există variații de sezon în ceea ce privește noul tip de coronavirus și a adăugat că este nevoie de mai mult timp pentru fi trasă o concluzie.

În Statele Unite au fost confirmate 15 cazuri de infecție cu coronavirus până în prezent.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri