Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump, audiat în dosarul în care este acuzat de fraude financiare / Fostul președinte s-a arătat revoltat față de acest proces

wired.com
donald trump

Donald Trump şi-a făcut apariţia joi din nou la procesul său civil de la New York în care este acuzat de fraude financiare, fostul preşedinte american declarând încă o dată că procedura deschisă împotriva este injustă, relatează AFP, scrie AGERPRES.

Trump este acuzat împreună cu doi dintre fiii săi, Donald Jr şi Eric, că au umflat cu miliarde de dolari valoarea activelor imobiliare ale Trump Organization în anii 2010 pentru a obţine credite mai favorabile de la bănci.

Echipa lui Trump neagă orice fraudă.

Înainte de şedinţă, fostul preşedinte s-a arătat revoltat, pe reţelele sociale, faţă de acest proces, spunând că 'dosarul a fost tranşat în defavoarea (sa) chiar înainte să fi început'.

În cursul procesului, Trump, favorit la învestitura din partea republicanilor la alegerile prezidenţiale din 2024, l-a acuzat de mai multe ori pe judecătorul Arthur Engoron că este 'nebun, total dezechilibrat şi periculos', şi că 'face treburile murdare ale Partidului Democrat'.

El a acuzat-o de asemenea pe Letitia James, procuror general al statului New York, că este 'coruptă şi rasistă'.

Donald Trump, care a depus mărturie în acest caz pe 6 noiembrie şi va fi audiat din nou ca martor pe 11 decembrie, a asistat joi ca spectator.

Îmbrăcat într-un costum albastru închis, el s-a declarat din nou victima unei 'vânători de vrăjitoare', în timp ce mergea spre tribunal.

'Este o vânătoare de vrăjitoare şi este un proces foarte corupt', a dat el asigurări în faţa media.

În sala de audieri, Donald Trump examina documente în timp ce avocaţii săi îl chestionau pe profesorul de contabilitate Eli Bartov, care a furnizat elemente favorabile fostului preşedinte.

Acest proces este doar unul din cele care îl aşteaptă pe Donald Trump. El urmează să compară începând din martie 2024 în faţa justiţiei federale de la Washington pentru presupusele sale tentative de a inversa rezultatul scrutinului prezidenţial din 2020.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.