Preşedintele american Donald Trump urmează să efectueze un turneu în Orientul Mijlociu, în Arabia Saudită, Qatar şi Emiratele Arabe Unite (EAU), în perioada 13-16 mai, anunţă marţi o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, relatează AFP, informează Mediafax.
Semnalul dat de Donald Trump este unul extrem de interesant, în mod tradițional președinții SUA fac prima vizită în principala zonă de interes a mandatului.
Aceasta urmează să fie a doua vizită internaţională a miliardarului republican, de la învestirea sa ca preşedinte, la 20 ianuarie, după o vizită prevăzută la Roma, sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc.
Zelenski vrea să se întâlnească cu Trump la Vatican
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că ”ar vrea” să se întâlnească cu omologul său american la Vatican.
”Da, aş vrea, sunt pregătit. Suntem mereu pregătiţi să ne întâlnim partenerii americani”, a declarat el într-o conferinţă de presă, la Kiev.
Relaţiile lui Volodimir Zelenski cu noua administraţie americană sunt tensionate după iultima sa întâlnire cu Donald Triump, la sfârşitul lui februarie, când au avut un schimb de replici dur în Biroul Oval.
Comentează