Președintele SUA, Donald Trump, a continuat și joi criticile la adresa giganților online, inclusiv Google, Facebook, Amazon, despre care spune că cenzurează conservatorii, afirmând că aceste companii ar putea să se afle în situația în care încălcă legislația antitrust.
Citește și: Procurorii din București, lovitură grea pentru Liviu Dragnea: i-au stricat ploile liderului PSD
"Nu voi comenta cu privire la divizare, fie că este vorba despre Amazon, ori Facebook", a declarat Trump într-un interviu acordat joi agenției Bloomberg.
"După cum știți, mulți oameni cred că este o situație foarte antitrust, cele trei (companii). Dar eu nu voi comenta despre acest lucru", a adăugat liderul de la Casa Albă.
Trump a reiterat pentru a treia zi acuzația potrivit căreia "conservatorii au fost tratați foarte nedrept" de către Google.
În ultimele săptămâni, Donald Trump a criticat industria de socializare online, afirmând că unele companii "discriminează total vocile republicane şi conservatoare".
Liderul de la Casa Albă a acuzat marți compania Google că "suprimă" mass-media conservatoare/republicană, "ascunde informațiile și știrile care sunt bune", și în schimb afişează doar articole de la "presa știrilor false".
Reprezentanţii Google au respins acuzaţiile: "Motorul nostru de căutare nu este utilizat pentru a stabili o agendă politică. Nu alterăm rezultatele căutărilor spre o anume ideologie politică".
Larry Kudlow, directorul Consiliului Economic Naţional de la Casa Albă, a anunțat ulterior că Administrația SUA analizează posibilitatea introducerii unor reglementări care să vizeze Google.
Tot joi, senatorul republican Orrin Hatch a cerut Comisiei Federale pentru Comerț (FTC) să analizeze practicile Google privind căutările online și publicitatea digitală, afirmând că indiciile privind potențiale practici anticoncurențiale sunt "îngrijorătoare".
Comentează