DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Donald Trump, după 'lovitura de grație' încasată de la secretarul Justiției: 'Ne vedem peste patru ani'

digi24.ro
Donald Trump

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a făcut aluzie marţi că ar putea candida din nou la preşedinţia SUA în 2024, afirmând în faţa invitaţilor la o recepţie privată la Casa Albă că, dacă acţiunile de contestare a rezultatului votului eşuează anul acesta, "ne vedem peste patru ani", relatează miercuri dpa, conform agerpres.ro.

Într-o înregistrare video postată pe Facebook de un invitat la respectivul eveniment, Trump le-a spus oaspeţilor săi că el a "câştigat alegerile", iar rezultatele au fost "trucate" împotriva sa, la câteva ore după ce procurorul general William Barr declarase într-un interviu că Departamentul Justiţiei nu a găsit nicio dovadă a vreunei fraude electorale pe scară largă.

"A fost fără îndoială un an neobişnuit. Noi am câştigat alegerile, dar lor nu le place asta", a spus Trump.

Vorbind despre eforturile sale de contestare în justiţie a rezultatelor, Trump a remarcat:"Dar au fost patru ani incredibili!"

În plină guvernare PNL, Cîţu se luptă cu 'dictatura PSD-istă': 'PSD trebuie să dispară'


"Încercăm să facem încă patru ani, în caz contrar ne vedem peste patru ani", afirmat Donald Trump, conform dpa.

În scurtele sale remarci la recepţia ocazionată de apropiatele sărbători de sfârşit de an, Trump a spus:"Am vrut să vă spun Crăciun fericit. Un an nou fericit, va fi un an grozav!"

Casa Albă nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii din partea dpa. Înregistrarea video a fost postată de un oficial al Partidului Republican din Oklahoma.

Inaugurare electorală cu Klaus Iohannis și Ludovic Orban. Se taie panglica la 16 kilometri din Autostrada Moldovei


Comentariile lui Donald Trump intervin în aceeaşi zi în care Barr a declarat pentru Associated Press că Departamentul Justiţiei "nu a constatat fraude la o scară care ar fi putut duce la un rezultat diferit în alegeri".

"Până în prezent, nu am constatat nicio fraudă de amploare care ar fi putut duce la un rezultat diferit", a afirmat procurorul general al SUA, citat de Reuters.

Luna trecută, William Barr ceruse procurorilor federali să ancheteze asupra oricărui element credibil care să susţină ipoteza unei fraude electorale, recomandându-le în acelaşi timp să evite să cerceteze "acuzaţii fanteziste sau improbabile".

Joe Biden a fost dat învingător la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie cu 306 de mari electori faţă de 232 pentru Donald Trump. De asemenea, el a câştigat votul la nivel naţional cu un avans de peste 6,2 milioane de voturi.

Cu toate acestea, Donald Trump continuă să susţină că alegerile au fost viciate de nereguli grave şi că i-a fost furată victoria.

Reacţionând la declaraţiile lui William Barr, echipa sa de campanie a regretat că Departamentul de Justiţie (DoJ) nu şi-a aprofundat mai mult investigaţiile. "Nu a fost decât un simulacru de anchetă din partea DoJ. Vom continua căutarea adevărului", au declarat într-un comunicat comun Rudy Giuliani şi Jenna Ellis, avocaţii lui Donald Trump.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.