Donald Trump, gest de o inconștiență extremă: a 'trimis' un bărbat înarmat acasă la Obama

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 06-07-2023

Actualizat: 06-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul președinte Donald Trump a postat pe platforma sa de socializare adresa de domiciliu a fostului președinte Barack Obama. La scurt timp după respectiva postare, un bărbat care avea o dubă plină de arme a fost reținut în apropierea locuinței.

Taylor Taranto, în vârstă de 37 de ani, despre care procurorii spun că a participat la revolta din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliul SUA, ținea două arme de foc și sute de cartușe în interiorul unei furgonete pe care o condusese în celălalt capăt al țării și în care locuia, potrivit procurorilor.

În ziua arestării sale, au declarat procurorii, Taranto a redistribuit o postare pe Truth Social a lui Trump care conținea adresa lui Obama.

Într-o postare pe Telegram, Taranto a scris: "I-am înconjurat pe ratații ăștia! Ne vedem în iad, ai lui Podesta și ai lui Obama". Aceasta este o referire la John Podesta, fostul președinte al campaniei prezidențiale democrate a lui Hillary Clinton din 2016.

De asemenea, Taranto le-a spus urmăritorilor săi de pe YouTube live stream că urmărea să obțină un "unghi bun de filmare", au declarat procurorii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri