Preşedintele american, Donald Trump, i-a primit marţi la Casa Albă pe liderii a trei ţări insulare din Oceanul Pacific, strategice pentru Washington, care doreşte să contracareze influenţa Chinei în regiune, relatează AFP potrivit Agerpres.
În cursul acestei scurte întâlniri în grup, Donald Trump a discutat cu conducătorii din Palau, Insulele Marshall şi Statele Federate ale Microneziei.
Preşedinţii au dat publicităţii ulterior un comunicat comun reafirmându-şi "ataşamentul faţă de o regiune indo-pacifică liberă, deschisă şi prosperă", un mesaj voalat adresat Beijingului ale cărui ambiţii maritime provoacă tensiuni în vestul Pacificului.
"Este în interesul nostru comun ca Oceanul Pacific să rămână o axă importantă şi dinamică pentru comerţul maritim", au adăugat liderii.
Aceste insule din Oceanul Pacific sunt deosebit de ameninţate de creşterea nivelului mărilor, cauzată de schimbările climatice. Comunicatul evită însă abordarea acestui subiect faţă de care Donald Trump îşi manifestă cu satisfacţie scepticismul.
Foste teritorii sub tutelă americană, aceste state slab locuite din Pacific rămân legate de Statele Unite printr-un acord-cadru de liberă asociere care prevede în special că apărarea şi securitatea lor sunt transferate autorităţilor americane
Donald Trump i-a primit la Casa Albă pe liderii a trei ţări insulare din Oceanul Pacific
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

223
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
223

1
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
1

11
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
11

32
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
32

1.267
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
1.267

493
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
493

29
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
29

1.502
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.502

2.619
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
2.619

138
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
138

3.377
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
3.377

83
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
83

1.957
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.957
















Comentează